Și iar mi-i sufletul la tine...
(de Elena Farago)
...Și iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă și-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Și doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ți-am venit de tot...
Așa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Și ochii amândoi mi-i dă,
Deschiși adânc
Și mult
Și-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeași stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...
Și calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad își cer...
Și nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-și pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...
Din volumul "Șoaptele amurgului", 1920
(de Elena Farago)
...Și iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă și-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Și doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ți-am venit de tot...
Așa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Și ochii amândoi mi-i dă,
Deschiși adânc
Și mult
Și-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeași stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...
Și calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad își cer...
Și nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-și pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...
Din volumul "Șoaptele amurgului", 1920