Mi-ai spus: „De unde-ți vine ciudata întristare
Ce crește ca și marea pe-un țărm stâncos, pustiu?”
Când inima culesul și-a isprăvit, ne pare
O boală viața. Taina aceasta toți o știu.
E o durere simplă, deloc misterioasă
Și limpede ca tine când râzi și lumii placi
Nu căuta degeaba frumoasa mea curioasă
Și-acum, deși ți-e glasul atât de dulce, taci!
Taci, ne-nvățato! Suflet ce nu cunoaște ceața!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viața
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis
Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt și-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Și-ncet s-adorm în umbra ce-ți lunecă din gene!
Semper eadem
«D'où vous vient, disiez-vous, cette tristesse étrange,
Montant comme la mer sur le roc noir et nu?»
— Quand notre coeur a fait une fois sa vendange,
Vivre est un mal. C'est un secret de tous connu,
Une douleur très simple et non mystérieuse,
Et, comme votre joie, éclatante pour tous.
Cessez donc de chercher, ô belle curieuse!
Et, bien que votre voix soit douce, taisez-vous!
Taisez-vous, ignorante! âme toujours ravie!
Bouche au rire enfantin! Plus encor que la Vie,
La Mort nous tient souvent par des liens subtils.
Laissez, laissez mon coeur s'enivrer d'un mensonge,
Plonger dans vos beaux yeux comme dans un beau songe,
Et sommeiller longtemps à l'ombre de vos cils!
Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993
|
