Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiți ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Ești nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"
Mai la urmă pe-un cuvînt;
Să se lase sărutată
De atîtea ori deodată
Cîți fustei la scară sunt.
Sărutată
Lăudat fii, tată sfînt!
-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credință;
Doar o fi avînd știință
Scara cîți fustei avea.
Pe credință
Asta e pierzarea mea!
Și-o sărut mereu-mereu;
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
Să sărut - așa sunt eu!
Orice-ați face,
Doar e dat de Dumnezeu!
Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara!
Vrînd să pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
Să-ntorc scara,
Și cînd colo, stau năuc!
Dar să număr la fustei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Implantat de mîna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!
A greșit, îmi spuneți voi?
Cum de n-a greșit să spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, cînd e joi!
Zici că poate n-a știut
Cînd vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborîndu-i, și-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dînsa, ce-a făcut!
M-a scurtat așa, știind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasa!
N-o mai cred, s-o văd murind!
(Fire de tort, 1895)
|
