Să nu pleci, căci acum, ca într-o cunie
Vrea pe trimisul nopții Pelargonia,
Și geme în alcovul mov begonia,
Și plânge după stele o petunie.
Iar după fetele cu sâni cât tigva
Cu gene mari pe ochi verzi de fosfor,
Ca trestii somnoroase pe Bosfor,
Își spun călugări speriați molitva.
Și năpădesc spâni turci seleucizi,
Din foaia de lipan și curpene,
Cu gămălii sub pălării de lubene
Și ies gândiri cu care vrei s-ucizi.
Dar se destramă-n suflul lui Zefir
Aceste slute ființe în marasm,
Când soarele bea roua-n trandafiri
Când vii în zori, senină ca un basm.
Din volumul „Poezii inedite – Balade”
|
