E o zi în amintirea mea oprită.
Îmi amintesc de voi, ma ?i arbori din cîmpie,
Scoarțe unite-n humus și recolte,
Arbori hrăniți din febrele pămîntului,
Coapse greoaie chinuite de zăpezi.
Cînd aerul e roșu în adîncimea verii,
Sau cînd iarna-i aci obosită de leșiile polului,
Să fiu demn, în sfîrșit,
De singurătățile trupurilor voastre.
E o zi în amintirea mea oprită.
Cînd toamna se culca pe pietre,
Și ploaia nu mai știe unde să-și clătească pletele,
Și umbrele noastre se caută, gură în gură,
Și morții se înapoiază din incest,
Somnuri ucise sub pipăitul nadirului,
Veșnic simțind între oasele lor cuiele lungi ale coșciugului,
O mînă pe pîntec rămasă,
Atunci sîngerați tot sîngele furtunilor
Și cald e nisipul de un somn nevăzut.
E o zi în amintirea mea oprită.
Cunună vă fac în jurul tîmplelor păsările,
Sunteți oceanul,
Sunteți fluviile,
Munții,
Bateți la ușa caselor
Urcați în cer,
Sunteți îngerii mei cu picioarele vegetale.
Alți oameni mînă cirezile,
Alții plugurile navigînd fără pînze,
Alții însămînțează ajutînd pămîntul,
Alții, copiii, culeg cele din urmă spice.
E o zi în amintirea mea oprită.
De cînd moartea îmi umblă pe urme,
Sunteți aici înclinați deasupra emigratului,
Ce-și cîntărește ranița
Înainte de a o trece
Apusului.
Sunteți aici, semne printre oameni,
Și cîntați cînd mioarele plîng.
E o zi în amintirea mea oprită.
Pădurea – mbrătrînește pentru iarnă,
O căprioară oarbă-a rătăcit,
Suflarea ei acoperă tăcerea:
Nu-i tulburați călătoria!
Un cîine se îndepărtează,
Își caută sufletul,
Înfrîngerea-i trece în nenorocire.
Sunteți ai mei pînă-n străfundul pămîntului,
Copaci care ?ca temeți să fiți cer,
Pe-nceata veșnicie a copilăriei mele.
E o zi în amintirea mea oprită.
Iată, cîmpia își întinde oasele,
Împresoară colinele,
Se crede hotar
Și desparte apele
De la un potop la altul.
Cînd s-or împlini peste tot sfîșierile,
Și-oi fi mai puțin laș,
Și-oi ști de fiecare chip ce plînge,
Atunci voi vorbi aspru,
Cum trebuie să vorbești
Cînd cresc unghiile
Și merg în întîmpinarea cărnurilor.
Cînd plugarii lumii
Vor face semn oceanului
Să schimbe locul țărmurilor,
Și va înainta
Turma de valuri roșii...
Fi-veți voi păstorii lui, mari arbori ai cîmpiei mele?
|
