- „Copile, copile, tărâmul din care
te-nalți peste gropnița lumilor, plină,
știi tu, luminate, cu aripi de tină
ce sboruri putea-vor cândva să-l măsoare?”
Dar grabnic în norii de-opal s-a ascuns
râzând, Răsăritul, și nu mi-a răspuns...
- „Tu soră, cu fața ca fragedă pâine
răspunde-mi: ce mâini nevăzute-or să-mi pună
o azimă-n suflet curată și bună
s-o am la popasuri, pe Drumul de mâine?”
Dar caldă, Amiaza, spre câmpuri s-a tras
cântând, mai departe, cu flăcări în glas.
- „O, frate ci pleoape molatice, grele
ascunse sub văluri de umbră și taine,
ci spune-mi: găsi-voi râvnitele haine
cerute la Curtea cu îngeri și stele?”
Dar vânăt Amurgul, cu ochii streini
tăcând, ca un giulgiu căzu pe grădini.
- „Sau poate, tu, mamă, cu vrăjile tale
turna-vei asupră-mi lumină și pace,
căci viața, vezi mamă, în țăndări mă face
și-n inimă-mi lasă cămările goale.”
Dar Noaptea, dar Noaptea, cu plânset nespus
un deget de ceară pe buze mi-a pus...
Aiud, 1958
Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
|
