Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT


Resemnare - Adam Mickiewicz


Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot așteaptă;
Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poți;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toți
Ce nu iubește, căci nu poate uita că a iubit odată.

Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă grația, virtutea au să trezească-n el simțiri,
Cu veșted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.

Când semenii disprețuindu-și, când acuzându-se pe sine,
De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.
Privind spre una și spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.

Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore și veacuri l-au pustiit și stă să cază,
În care nu vrea să stea zeul, și-n care omul nu cutează.

Traducere de Miron Radu Paraschivescu






ferestre din lemn stratificat ferestre termopan usi termopane promovare google preturi geam termopan calculator termopane online pret geam termopan usi pvc rulouri pvc rulouri exterioare ferestre preturi geamuri termopan