Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Rainer Maria Rilke

(1875 - 1926)

Dintr-un april
Zi de toamnă
Îngânare de somn
Cântec de dragoste
Pantera
Călușeii
Torsul arhaic al lui Apolo
Cânt despre mare
Lăuntrul trandafirilor


         

Dintr-un april

Din nou dă mireasmă pădurea.
Ciocârliile, cu zborul lor, înalță cerul
ce ne-a zăcut greu pe umeri;
i-adevărat, se mai zărea printre crengi ziua, ziua neplină -
dar, după lungile după-amieze ploioase,
vin ceasurile proaspete
însorite cu aur,
de care fugind, pe frontoane de case, departe,
toate ferestrele
rănite, bat din aripe cu teamă.

În urmă: tăcere. Chiar și ploaia pășește mai lin
peste lucirea, ce linștit se-ntunecă, a pietrelor.
Toate zgomotele amuțesc deplin
tupilate-n lumină de mugur pe ramuri.

La inceputul paginii

         

Zi de toamnă

Bătut-a ceasul, Domne. Vara-a fost lungă, lungă.
Așterne-ți umbra peste cadranele solare
și pe ogoare vântul dezleagă-l și-l alungă.

Să fie pline poruncește celor din urmă roade;
mai dăruiește-le din Sud o zi sau două,
îndeamnă-le să se-mplinească și înrouă
dulceața de pe urmă în vinul greu din cade.

Cine acum nu are casă, nu-și mai face.
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.
O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi 
și pe alei va rătăci acolo și încoace
pierdut, când frunzele se-ndungă și cad foșning prelung.

La inceputul paginii

         

Îngânare de somn

Aș vrea cuiva să-i cânt-încânt,
cuiva să-i fiu lumină lângă somn.
Aș vrea lin să te legăn și să-ți cânt,
să te petrec din somnu-ți și în somn.
Aș vrea în casă singurul să fiu
răcoarea nopții s-o îndure.
Și-aș vrea s-ascult năuntru și-n afară
în tine,-n lumea largă, în pădure.
Se cheamă ornicele lung bătând
și timpul îl străvezi până la fund.
După-un străin, pe drumuri încă stând,
străin la fel, un câine latră-afund.
În urmă,-adânc, tăcere. Mi-am aplecat 
grei ochii peste tine, surâzând.
Ei te curpind domol și fulgerat se-abat
vreun lucru de tresare în beznă când și când.

		*
	       * *

Casa din marginea acestui sat mărunt
e tot așa de singură ca ultima din lume.

Drumul, care-n acest cătun doar drum e,
se duce mai departe, încet, în noapte-afund.

Satul mărunt e doar o trecere legând
neștiutor, stingher, lungi două depărtări,
de-a lungul unor case un drum în loc de-o punte.

Și cei ce pleacă din cătun se duc în zări de zări,
și mulți pier poate astfel, drum după drum bătând.

La inceputul paginii

         

Cântec de dragoste

Cum să-mi împiedec sufletul 
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalț deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aș aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ți lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine și pe mine,
ne împreună totuși așa cum un arcuș
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunați?
Și ce artist ne ține-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?

La inceputul paginii

         

Pantera

(Jardin des Plantes, Paris)

Ochiul, de-a gratiilorperindare
sfârșit, nimic nu mai reține-anume.
Căci mii de gratii sunt i se năzare
și după mii de gratii nici o lume.

Lunecul-mers cu pas vânjos mlădiu, 
rotinduse-n-tr-un cerc mărunt, tenace,
pare-al puterii dans în jur de-un miez
unde, năucă,-o mare vrere zace.

Doar al pupilei văl, câteodată,
tăcut se dă de-o parte și pătrunde,
prin liniștea din membre încordată,
în inimă un chip și se ascunde.

La inceputul paginii

         

Călușeii

(Jardin du Luxembourg)

C-un coperiș, și umbra-i, se rotește
un scurt răstimp pestrițul efectiv
de cai, și-s toți din țara ce naiv
nainte de-a muri mult se codește.

Ci unii-s prinși de trăsurici, poprea,
ei totuși dârz privesc și barbătește;
un leu roșcat și rău îi însoțește
și când și când un elefant de nea.

Chiar și un cerb i-acolo ca-n pădure,
doar c-are șa și-o fată-albastră, mică
l-încalecă suavă, fără frică.

Pe leu, un băiețaș, o pată albă,
se ține strâns c-o mânușiță caldă,
și-arată leul dinții, limb rea.

Și când și când un elefant de nea.

Pe cai trec dinainte luminoase
copile, peste-arcarea lor zvâcnind
de ei desprinse-aroape; în toi de-avânt
privesc spre-altundeva, stingher atrase.

Și când și când un elefant de nea.

Și totul trece, trece spre sfârșit,
se-nvârte-n cerc și n-are timp deloc.
Un roș, un verde,-un cenușiu zvârlit,
un mic profil țâșnește la noroc.
Și câteodată,-un zâmbet se năzare
prea fericit, te-orbește și dispare
în acest orb și fără preget joc. 

La inceputul paginii

         

Torsul arhaic al lui Apolo

Nu i-am știut capul nemaivăzut
în care-al ochilor rotund se pârguia. Dar,
candelabru, torsul îi mai arde clar,
unde privirea-i, doar suptă-n început,

se-aține strălucind. Alftel, cum ar putea
pieptul să te orbească, și-n răsucirea
lină-a șoldului n-ar luneca plutirea
unui surâs spre centrul sămânța ce-o purta.

Altfel, piatra, desfigurată, ciuntă,
sub transparența umerilor frântă,
nu ar luci ca blana sălbăticiunei
si n-ar iradia din suprafața
întreagă, ca o stea. Căci orice loc al ei
te vede. Trebuie să-ți shimbi viața.

La inceputul paginii

         

Cânt despre mare

(Capri, Piccola Marina)

Vaier străvechi al mării,
al mării vânt în noapte:
nimănui vuind;
cel ce veghează
trebuie să vadă
cum nu-i ești
gând pe gând:
străveche tângă-a mării
hăuind
doar pentru stânci străvechi,
cuprins nemărginit
din depărtări smulgând...

O, cum te simte: strună,
smochinul fremătând
sus, în lin de lună.

La inceputul paginii

         

Lăuntrul trandafirilor

Unde să-i afli hotar
acestui lăuntru de har?
Pe ce chin
s-așază asemenea alin?
Ceruri, câte se-nșir,
în mările interioare
ale acestor involți trandafiri,
ale acestor netemători,
ce pierduți în destinderea lor
zac, ca și cum nicicând 
vreo mână nu i-ar putea scutura
tremurând.
Abia de se pot reține;
mulți s-au dăruit,
răsplin s-au umplut,
și-acum își revarsă
spațiul lăuntric, umbrit,
în salba de zile lumină
ce-ntr-una mai pline,
mai pline se-mbină,
până ce vara întreagă devine
o încăpere într-un vis.

În românește de Dan Constantinescu

Poezii culese din “Poezia germană modernă - de la Stefan George la Enzensberger”, Editura Pentru Literatură, 1967

La inceputul paginii