Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Radu Gyr

(1905 - 1975)

Întrebare
Poveste
Indemn la lupta
Leagan fara cantec
Voi n-ati fost cu noi in celule
Da-mi chipul tau
O, brad frumos...
Balada
Hangiul
Elegie de Craciun
Colind ceresc
Iisus în celulă
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !


         

Întrebare

Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum
și-ntreb în șoaptă fiece volum:
-Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum.

Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace.
Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sunt.
La inceputul paginii

         

Poveste

Am avut un copil si-o nevasta
Acum o suta, o mie de ani.
Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ?
Am avut un copil si-o nevasta.

Cand a fost fericirea aceea
cu chipuri pamantesti diafane ?
Innecuri, sfarsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viata odrasla, femeia.

Au trecut o suta cinci sute de ani,
s-au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si in tacerea lor scurt detunata
un chip imi zambeste si coase.
Din pat , doua maini mici, somnoroase,
intinse, parca ma fulgera : " - Tata !"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntamplare.
Aicea sunt : ma~ a~la, un oarecare,
apoi cad iarasi in bezne postume.

Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am ramas in cetate
doar noi : vesnicia, celula si eu !...

De-as zari macar o frantura de stea !
Ce fiara-i vesnicia, ce fiara !
I-as cere sa-mi dea un capat de sfoara
si de milenii sa ma spanzur cu ea.
La inceputul paginii

         

Indemn la lupta

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.

Cat inima in piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
cand te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
La inceputul paginii

         

Leagan fara cantec

Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cantece de leagan pe pamant. 
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun. 

Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele si luna in cerdac. 
Nu te-alinta soapta nimanui
si nici lapte-n tata mamei nu-i. 

Caci pe lumea asta n-au ramas
decat vanturi cu suspin in gals,
foamea ta in albia de tanc,
plansul mamei cu blestem adanc

si scrasnirea lantului zalud
prins de glezna tatii la Aiud. 
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cantece de leagan pe pamant. 
La inceputul paginii

         

Voi n-ati fost cu noi in celule

Voi n-ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans in palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti in crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se-nchid in zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti 
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Cand portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi in celule.
La inceputul paginii

         

Da-mi chipul tau

Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
in ne'mpacatul meu destin
nici un tumult sa nu mai fiarba! 

Sa nu mai spumege in piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate-n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme. 

Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoiala nu patrunde. 

Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fara chin
si-o moarte fara rastignire! 

Vreau, iarba,-nteleptiunea ta
de-a nu-ti aduce-n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
far-a privi nimic 'nainte. 

Sa cresc in timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
in fericirea voastra oarba. 
La inceputul paginii

         

O, brad frumos...

O, brad frumos, ce sfant pareai
in alta sarbatoare.
Ma vad copil cu par balai
si ochii de cicoare.
Revad un scump si drag camin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Craciun senin
mi-apar si azi în minte.

Un brad cu daruri si lumini
in amintiri s-arata.
In vis zambeste ca un crin
copilul de-altadata.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strang doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.

Copil balai, Craciun si brad
s-au stins in alte zile.
Azi, numai lacrimi cad
pe-ngalbenite file ...
Azi nu mai vine Mos Craciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sa-mi planga langa use...

In bezna temnitei ma frang
sub grele lespezi mute,
si-mpovarat de doruri plang
pe amintiri pierdute.
Omatul spulberat de vant
se cerne prin zabrele
si-mi pare temnita mormant
al tineretii mele...
La inceputul paginii

         

Balada

Ramas bun, de-acum, fratan de cruce.
Vei porni spre tara ta de lut.
Eu prin sabiile zarii ma voi duce,
Vanturi mari sa-mi iasa la rascruce,
sa-mi dea apa lor amara de baut.

Daca intr-o zi o sa se vada
vultur de argint pe cer lucind,
scoate-ti straiul tau de nun din lada,
pune-ti zarile la coapsa ca o spada
si sa vii la nunta-mi de zapada,
in dumineca mea alba de argint.

Pajuri negre insa de-or sa sboare, 
sa-ntelegi ca ochii mi-au furat
sa mi-i duca-n stele rotitoare,
si ca fruntea mea, rapita-n ghiare,
peste varfuri de paduri tot mai rasare,
ca un ciob de luna-nsangerat.
La inceputul paginii

         

Hangiul

Afara-i vant si-i gol ulciorul. 
- Hangiu smintit, da fuga iar! 
Vreau vin ca zarea si ca dorul
si cum e jalea de amar. 

El insa-mi toarna in nestire
un vin adanc cu umbre lungi. 
- Bea! Dulce-i ca o amintire
pe care-o chemi cand o alungi. 

Ulcioru-i gol si-afara vantul... 
- Hangiu smintit, da fuga iar! 
Vreau vin ca bezna, ca mormantul
si cum e moartea de amar. 

Hangiul insa-mi pune-n fata
un vin insangerat de vremi. 
- Bea! Este dulce ca o viata
pe care-o ierti cand o blestemi.
La inceputul paginii

         

Elegie de Craciun

Un cantec aureste si-o stea la geam se-aprinde
si-o ciocanire alba in visul dinspre strada.
e pas se mai opreste in gheata si zapada,
la casa zavorita de astazi sa colinde?

Pe lenesa beteala de trista promoroaca 
aud colindatorii cu steaua de clestar 
si inteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar
o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.

Si magica lui usa trecutu-ncet si-atinge
si vad un pom de aur cand se deschide usa?
Dar daca mana, grabnic, luminile le stinge
si smulge mandarina si toba si papusa?

Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele
si n-a mai vrut din aur sa cheme inapoi
ingerii tristi de zahar si saniile moi
zambind cu Mosi-Craciunii de turta dulce-n ele??

S-au stins in brad luceferi si portocale-n mine.
Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada.
In scrinuri vechi dorm ingeri si inimi de zapada
si zilele de aur ca niste mandarine.

Si doar colinda curge? De ce atata zvon,
cand mana ostenita nu-i face semn sa vina?
E mai adanc, cand ninge pe cantec si lumina,
peste colinda vietii si steaua de carton.
La inceputul paginii

         

Colind ceresc

Cerul si-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
au pornit cu plugusorul
ingerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglinda
si de giuvaier,
toti luceferii colinda
- Lerui, Doamne, Ler -

Vantul sufla cu lumina
- Lerui, Doamne, Ler -
in buhai de luna plina
leganat in ger.

Patru heruvimi cu gluga
alba de oier
sub feresti colinde-ndruga,
- Lerui, Doamne, Ler -
N-au venit cu grau la poarta,
ci au rupt din ger
stele mari ca sa le-mparta,
- Lerui, Doamne, Ler -
Si-n Florar de roade grele,
- Lerui, Doamne, Ler -
va fi campul cer de stele
tolanit sub cer?

Numai tu astepti in tinda,
- Lerui, Doamne, Ler -
suflete ce n-ai colinda
si nu stii Prier.

Nici un cantec alb nu vine
falfaind mister,
cu o stea si pentru tine,
- Lerui, Doamne, Ler -
La inceputul paginii

         

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna, 
numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

La inceputul paginii

         

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !

Nu pentru-o lopata de rumena paine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru vazduhul tau liber de maine,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Pentru sangele neamului tau curs prin santuri,
pentru cantecul tau tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tau pus în lanturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru mania scrasnita-n masele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zari si-o căciula de stele,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Asa, ca să bei libertatea din ciuturi
si-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzarii ei peste tine să-i scuturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Si ca să pui tot sarutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ti ies inainte,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii!
Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Si sus, spre lumina din urma-a furtunii,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane !
La inceputul paginii