M-ajung cu puțin, că mă bucur de multe
Și uit de năpaste mari și mărunte,
Le scutur din cârcă. Mai iute să-mi treacă
Îi trag o cântare și-un gât din bărdacă.
Puterea nu-mi scade când griji mă frământă,
Căci omul e vesel și viața e trântă.
Iar când libertatea din tașcă mi-o scot,
Nici regii-mpotrivă-mi nimica nu pot.
Tot anul pe umeri car grijile-n sac:
O noapte cu cântec le vine de hac.
Ce rost are gândul la vechiu-nceput,
Când ținta e-n față și greu'-i trecut...
De ce să-mi bat capul cu gloaba de soartă?
Ce vine se duce pe apa cea moartă:
Când rele, când bune m-au tot primenit,
La toate le-oi spune: „Hei, bine-ai venit!”
|
