L-au zdrobit în chip științific pe-acea stâncă,
pentru ca pân-la amiază un soare șchiop să-l poată orbi
și buzele, și pleoapele să-i crape, și părul să-i albească
întărindu-i sângele pe coapse, pe crăpăturile gurii.
Și venea pasărea, și ciugulea din carnea-i sfârtecată,
și-i lingea coastele și sfâșia din pielea-ngroșată,
până se făcea puhav și cafeniu amurgul,
iar pasărea pleca încruntată.
Atunci, trosnind, încheieturile lui se potoleau din mușcătură
și-aplecat vedea cum marea îl îneacă pe jumătate
și-nțepând ca peroxidul i-amorțea simțirea
așa că iar putea zâmbi.
Zeus,
cu un ciorchine de struguri și de zei
în palmă, scuipa sâmburii
și privea cu uimire la omul acela
care cu ochii albiți și c-o nebunească patimă
curta un alai de sirene.
Traducere de Ion Caraion
Texte culese din antologia „Poeți canadieni contemporani (de limbă engleză)”,
alcătuită de Ion Caraion, Editura Albatros, București, 1978
|
