Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei - Francesco Petrarca
Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Și-au stins și focu-n care eu, înghețat, arsei;
Și-au dat sfârșit odihnei de zabteri și de dor;
Și-au frânt credința-n visuri de dragoste deșarte;
Și-au sfâșiat în două drag bunul vieții mele:
În țărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Și mi-au răpit și rodul atâtor chinuri grele!
Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt și stingher,
Că pizmuiesc și omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale și mi-i groază de mine însumi, iată!
Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce și crudă totodată -
Cum m-ați adus în astă înjositoare stare!
„Întru moartea Madonei Laura”
Traducere de Lascăr Sebastian
Texte culese din Francesco Petrarca, „Sonete”, Editura Tineretului,
București, 1959, Colecția cele mai frumoase poezii
|
