Plânge-o mierlă-ntr-o răchită
La răscruci în Dealu-Mare...
Suie-n pas domol răzorul
Un voinic pe murg călare...
Jos, în smalț de soare-apune,
Turla satulul străluce;
Sapă murgul și nechează
Și-nspre vale vrea s-apuce...
Se înalță-n șea voinicul,
Vede-o casă-ntre poiene,
Și cu mâneca cămășii
Zvânt-o lacrimă din gene...
Într-o clipă strânge frâul
Și-l îndeamnă-n altă parte,
Dârz pleoapele-și închide...
„Du-mă, murgule, departe!...”
Sfarmând jgheabul cu potcoava
Drumului s-așterne murgul -
Peste plopi cu frunza rară
Cade-nlăcrimat amurgul...
Luceafărul, Budapesta, 1 decembrie 1904
Din volumul „Poezii”, 1905
|
