Uitate ca gătelile de nuntă
În lada cu parfum de iasomie,
Stau vrafurile de-amintiri, o mie,
Sub fruntea-n pragul de sfârșit, căruntă.
Le-ar primeni acum, dar cine știe
De-1 mai ajută răsuflarea ciuntă?
Sau de povara anilor, mai cruntă,
N-o va strivi târzia reverie?
Nu-i lege nici a firii, din păcate,
Pe vreascuri mugurii să crească
Sau pe nisip miresme de poiană...
Rămână dar și gândurile toate
Închise, nu cumva să se trezească
Dintr-un Olimp, pe-o stâncă Tarpeiană...
Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979
|
