Ea care nu cântă vreodată, cântă azi,
Cu pruncu-n brațe, - obraz lângă obraz.
Tril fericit și glas tremurător
Ce sună, ca și cum zvâcnește-o dată
Cu laptele, o binecuvântată
Cântare, din același sfânt izvor.
Șuvoi e Vocea ei – tulburătoare,
Împrăștiată-n cer pustiu, pe mare,
Până la stele de dincolo de nor.
Apoi, o umbră mare deodată:
UANA, zeea muzicii, plecată
Pe leagănul din peșteră, ușor.
Curând se liniștește cântu-n noapte
Și visele. Iar sânul gol de lapte
Din gura delicată a căzut.
Adoarme pruncul. Și ea însăși pare
Fragilă, o fetiță temătoare,
Când scurtul timp de cântec a trecut.
Traducere de Veronica Porumbacu
|
