Azi am văzut, înfiripată, ființa ploii mlădioase :
Avea o haină cenușie și foșnitoare de mătase.
Purta pe umeri mii de lanțuri subțiri, până la brâu,
Dar le zvârlea pe rând, în treacăt, pe apa turbure din râu.
Și de inele fără număr îi erau mâinile-ncărcate,
Și le scotea, pe fiecare, și le zvârlea pe lac, pe toate.
Lângă răzoare, prin grădină, trecea foșnind de-atâtea ori !
Și răsturna cu poala rochii, pe brazdă, proaspetele flori.
În urmă străbătând orașul, sub mâna–i geamurile toate,
Sub coardele de apă fură în mii de harfe preschimbate.
Dar ploaia cea strălucitoare, pe umăru-i, ca un urcior,
Întunecat și plin de apă, purta neistovitul nor.
Și-n oate inimile noastre, pe rând, trecând ca un paharnic,
Turna ca-n cupe fără număr, dintr-însul, plânsul cel zadarnic.
|
