Mireasa ceriului albastru
Își împânzește-n ape chipul,
De vraja ei tresare unda
Și-nfiorează-se nisipul.
S-aștern bobițele de rouă
Pe-ntinsul luncii patrafir:
Din mâna ceriului, părinte,
Se cerne preacuratul mir...
În mulcom zvon se-mbrățișează
Cu apa trestia bolnavă -
Doi licurici și-aprind sfiala
În adăpostul de otavă.
S-aude toaca cum, grăbită,
În fag o bate-o gheunoaie -
Se odihnesc pe iarbă mieii,
Și zurgălăii de cioaie,
Domol purcede glas de schijă
De la clopotnița din deal,
Să povestească lumii jalea
Înstrăinatului Ardeal.
Luceafărul, Budapesta, 1 ianuarie 1904
Din volumul „Poezii”, 1905
|
