În cerdacul casei de la țară
Stau culcat privind dantela serii...
Și ascult cum șoaptele tăcerii
Curg prin spicul grâului de vară.
Dorm demult pe umbrele lor, merii.
Luna prin livezi aruncă pară,
Ochi de cer, mirată stea polară
Râde veșniciei și puterii.
Ca un cariu-n mine, amintirea,
Îmi alungă somnul și uitatul...
Răstignită, o cumpăn-a fântânii
Pare cruce pe întreagă firea,
Iar sub ea se odihnește satul
Și-n odaia de la deal, bătrânii...
Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979
Texte culese din Petru Marinescu, „Sonete”, Editura Litera, București, 1979
|
