Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT


Parcă se prăbușesc palate - George Magheru


Simțeam parcă se prăbușesc palate 
Și parcă altele răsar din nori, 
Și zgomote de dărâmare se iviră 
Ca la schimbarea unui vast decor;

Și începea lumina să se-agațe
Ici-colo de-un rechin, de coama spumii,
O ușă s-a trântit și, de odată,
Prin fulger am văzut pe poarta Lumii,

Întunecatul spate trist al nopții 
Și pieptul zilei care a venit; 
Frecându-și ochii, Lumea parcă spune: 
„Pe ce tărâmuri, oare, m-am trezit?”

Și începea în cer să se ghicească 
Palatu-n care stă eternul Domn; 
Coloanele erau sus aurite, 
Iar jos, se coborau adânc în somn.

Și lumea, printre voaluri înroșite, 
Prin care se stingeau visuri lactee,
Iar adormea, părând în dimineață 
O somnoroasă, tainică femee.

„O, te iubesc!”, spunea ea unui gnom 
Ce-i săruta în somn ochiul și zarea, 
Iar sânul sub sărutu-nchipuit 
Se ridica și se umfla ca marea.

„Trezește-te”, spuneam eu adormitei 
Înfășurată-n neguri ca-ntr-un lutru. 
„Trezește-te, căci visul din afară 
E-atât de sfânt cât visul dinăuntru!”

„O, te iubesc", spunea încă dormind, 
Privind pe dedesubt spre ochiu-nchis. 
„Trezește-te!"-i spuneam, „și-n realitate 
Continuă vorba începută-n vis!”

Și ea clipi și iar închise ochii, 
Căci i-a pătruns, prin gene blonde, soare; 
„O, aș dormi, o, aș dormi în veci, 
Căci mi-este frică de-orice deșteptare!”

Și-apoi deschise-ncrezătoare ochii 
Și nu se dumirea de-atât frumos, 
Căci viața noastră e o prelungire 
A unui vis lung și misterios.

Din volumul „Poezii inedite – Balade”






scari geam termopan Roman usi exterioare termopan seo romania cadouri pentru ea