Aș asculta uitată – o cantilenă veche
Să-mi urce, sub crepuscul, prin bronz, ciudate seve;
În juru-mi cor de nimfe să-mi pară neaieve
prin mâzga adunată, milenii, în ureche.
Aș mai clipi odată din pleoapele-mi mâncate
și scânteieri mi-ar umple din nou orbita seacă
dac-aș simți, prin iarbă, cercând acum să treacă
spre baie, pe-Afrodita, cu tainele ei toate.
Iar naiu-n care vântul mai țiuie-n hârjoană
ar mai sălta și astăzi sub buza mea flămândă
când aș simți la pieptu-mi venind, să se ascundă
bacanta răzlețită din hora cu prihană.
Sunt singur însă-n umbra pe care-o-ntinde seara...
doar liniștea m-alintă cu palmele-i de rouă...
Mă voi topi, la noapte, mocnit, sub lună nouă...
Dar voi renaște-n muguri și-n iezi, cu Primăvara!...
Aiud, 1958
Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
|
