Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Otilia Cazimir

(1894 - 1967)

Interior
Martie
Înserare
Iulie
Sub iarba câmpului
Poza veche
În ploaie
Din fugă
Mâțișorii
De pe-o „bună dimineață”
Lumini și umbre
Ariciul


         

Interior

Rămâi!... 
Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintâi...

Tu știi că dacă pleci mi-e frică.
Aș vrea să-mi spuie cineva pe nume...
Mă simt așa de singură și mică,
De parcă numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit și transparent,
Se uită-afară florile din glastre,
Cu gâtu-ntins spre soarele absent.

Se-ntunecă. Și focul, prin unghere,
Învălmășește pâlpâiri albastre
Cu umbre nestatornice și moi.

Ascultă... oare ce se-aude?...
Cu haina ruptă, plină de noroi,
Cu plete ude,
Se uită Toamna în odaie
Și-mi bate-n geam cu degete de ploaie.
I-e frig. Și a simțit, de-afară,
Că-n suflet am păstrat un colț de vară...

Oglinda a cuprind odaia toată
În apa-i plumburie și-nghețată.
- Rămâi!...
		Afara ninge cu petale
De crizanteme artificiale,
Și nu mai trece niminea pe stradă...

În mâna mea întinsă las’ să cadă
Risipa albă-a gândurilor tale,
Și ne-om privi, când tu vei fi tăcut,
Surprinși că încă ne iubim ca la-nceput.

Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927

La inceputul paginii

         

Martie

E-atâta primăvară-n noi, iubite!
Și-n toți fiorii care tremură-n natură,
Și-n zâmbetul ce-ți flutură pe gură
Se-mbrățișează visurile noastre tăinuite...

Ridica-ți ochii... în adânca strălucire
A-ncremenit o horhotă de nor subțire
Și-acum își mistuie-n albastru forma fină
Și nu rămâne-n marea de lumină
Decât un punct ce-n aer se ridică –
Săgetătorul zbor de rândunică.

În iarba crudă-și joacă umbrele subțiri
Mlădițe verzi și lungi de trandafiri.
Plutește-n atmosfera liniștită
Parfumul vag de floare nenflorită –
Că liliecii își ridică-n soare
Boboci mărunti, ciorchine zâmbitoare,
Iar din corole albe și fragile
Se-nalță, greu, parfumul de zabile.

Mi-e sufletul împrăștiat în toată firea...
Sub ochii umezi care-mi caută privirea,
Se-mbată ca o floare pe tulpină
De rouă, de parfum și de lumină.

Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927

La inceputul paginii

         

Înserare

Un deal cosit... Și pe șoseaua prinsă
De coasta lui, un car dispare-n fund.
Și sună drumul ca o dobă-ntinsă
Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund.
Prin nori, apusu-mprăștie ușor 
Un vag reflex rătăcitor... 
			Și-ncet,
Pe ochii vineți și-mpietriți ai zării,
Se lasă moi pleoapele-nserării.

Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927

La inceputul paginii

         

Iulie

De după dealuri arse și trudite,
Înalță creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Și, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină și scrum
Întinde brațe lungi de colb în drum,
Apoi își strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri...

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Și-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prabușiri de stâncă...
Iar soarele s-arată alb și mat,

Și-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăcește încă
Pe câmpul prăfuit și resemnat.

Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927

La inceputul paginii

         

Sub iarba câmpului

Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o știu cuvânt după cuvânt,
Petale vii și tinere de flori, -
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecați departe,
De cei ce nu mai sunt.

Și răsfoind cu mâini șovăitoare,
Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare:

Suntem mereu tot mai puțini sub soare,
Și tot mai mulți sub iarba câmpului...

Din volumul „Poezii”, 1939

La inceputul paginii

         

Poza veche

Sunt eu, fetița asta serioasă
Ce stă pe-un scăuieș, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă
Păpușa nouă,
De care încă-mi mai aduc aminte?
(Avea rochiță albă, de mătasă.)

Mi-e milă de mânuța ei,
De trupul mic, și firav, și puțin:
Mi-e milă ca de-un copilaș străin
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei...

Pe vremea ceea nu mă cunoșteam, -
Oglinzile erau așa de nalte!
O dată doar, în luciul unui geam
Am bănuit o clipă chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Și n-am știu că-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui
O cadră-n care nu era nimic –
Decât o fată cu priviri căprui.
Ca un pisoi prostuț și mic,
Am cercetat pieziș, cu frică,
Vedenia stângace.
Am râs: - Săraca, tare-i mititică!
A râs și ea. – Ai și mata cercei?
De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?...
Dar mâna care-o căuta pe-a ei
A pipăit zadarnic sticla, rama, 
Și-nspăimântată am fugit la mama...

Azi, din fetița aceea nu mai este
Decât o poză ștearsă și-o poveste.
Cu ochii mari, cu cercelușii din ureche,
Mi-a adormit – păpușa veche
Pe scauieșul din grădină –
În suflet, printre cioburi de lumină.

Dar de Crăciun, când fulgi subțiri de fum
Coboară liniște pe suflet și pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, -
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetișor, cum vine
Fetița din oglindă,
Cum își deschide ochii calzi și vii
Și-mi cere iarăși râs și jucării.

Din volumul „Poezii”, 1939

La inceputul paginii

         

În ploaie

În gara asta nimeni nu coboară,
Și plouă-adânc, pe câmp, pe gară...
Un tânăr cu manta de cauciuc
Stă zgribulit la adăpostul unui nuc.

Doar, indolentă și greoaie,
O vacă-și plimbă visătoare
De-a lungul liniei, în ploaie, 
Progenitura viitoare.

Din volumul „Poezii”, 1939

La inceputul paginii

         

Din fugă

Se scaldă soarele în iaz...
Un măr sucit de bătrânețe
Arunca-n tren cu mere pădurețe,
Și-un cârd de gâște albe face haz.

S-abat la geam priveliști iuți
De carți poștale colorate,
Și-un deal vărgat se scarpină pe spate
Cu plugul tras de doi caluți...

Din volumul „Poezii”, 1939

La inceputul paginii

         

Mâțișorii

A ieșit răchita-n drum.
Ce-o mai fi și asta, oare,
Că-i din cap până-n picioare
Numai motocei de scrum?...

Cu mlădițele plecate,
Stă pe loc și se socoate:
S-ar întoarce – nu mai poate,
S-ar ascunde –
N-are unde!

I-e rușine de copii,
Ca din mugurii-aurii
I-au ieșit, în loc de flori...
Mâțișori!

Din volumul „Baba Iarna intră-n sat”, 1954

La inceputul paginii

         

De pe-o „bună dimineață”

De pe-o „bună dimineață”
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustățile de ață.

Alți gândaci, mărunți și roșii,
Care-și poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroșii!

Iar pe-un fir de păpădie,
Ce se-nalță, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuș cu barbă,
În hăinuță aurie.

Suie, mândru și grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
- Preacinstită adunare,
Primăvara a sosit!

Din volumul „Baba Iarna intră-n sat”, 1954

Texte culese din Otilia Cazimir, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1965

La inceputul paginii

         

Lumini și umbre

Ai ochii negri, mincinoși și răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt
Așa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-și adună,
Dar rădăcina-i leagă de pămînt.

De azi încolo n-am să-l mai iubesc...
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine.

Pe zi ce trece-ți semăn tot mai mult;
Așa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Și-n loc să-i spele apele verzui, 
își tulbură izvorul apa lui.

Mă iscodești ca pasărea de pradă,
Mă urmărești cu ochii reci și răi,
Dar uiți că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.

Mi-e fața împietrită ca o mască
Și-n ochi lumina-i gata să se stângă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.

Iubirea ta nu crește și nu moare,
Ci totdeauna-i rece și egală
E ca o floare artificială
Pe-o pajiște cu maci arzând în soare.

Când voi pleca, mă vei uita ușor
Și știu că nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Și am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îți umblu-n cale.

Ce demon oare mi te-a scos în drum?!
De-ar vrea viața azi să mă dezlege
Și raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aș alege.

Azi mi-a venit cu ochii calzi și buni
Și nu l-am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colțul gurii
Și-n ochi, tăișul crud al nepăsării.

Ești rău. Dar când aud c-o spune altul
Mă uit în jos și strâng din pumni și tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert și să te-mpac.

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănuia moștenire
Un suflet greu de ură și iubire
Bănuitor și trist și-nfrigurat.

M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Și-aștept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.

La inceputul paginii

         

Ariciul

Aseara, prin gradina amortita,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A aparut in taina un arici, -
O mica vietate ghemuita.

Copiii l-au zarit de pe cerdac
Cum se misca domol pe subt gutui,
Si toti au alergat in jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum il prinsese vremea pe carare, -
Ca o pernita sferica in care
O fata rea ca sa se joace
A-nfipt o sumedenie de ace. 

Am alungat copiii sa se culce
Si-n inserarea limpede si dulce
Ce se lasa din cer incetinel,
Am stat acolo singura cu el.

Si ma-ntrebam pe ganduri: Oare, cum 
A fost faptura-i la- nceput de lume ?
Din care veacuri inecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Sa se opreasca-n dreptul meu anume ?
Ce vant vrajmas si mohorat
Ca pe-un macies pitic l-a scuturat,
De-a mai ramas dintr-insul doar atat:
Un ghem de spini, ostil si speriat ?

O fi avand el oare pui ?
Ma-ntreb, desi nu pot pricepe:
Cum sug ei fara sa se- ntepe
In ghimpii lui ?...

Cand a simtit ca-i singur doar cu mine
Si nici un dusman dinspre casa nu mai vine,
A scos cu frica de subt el
Un bot timid si mic, ca de catel,
Si cu instinctul lui obscur
A explorat terenul imprejur.
Si-abia ciulindu-si tepile pe spate, -
Pe subt petunii grele de parfum,
Atras de noapte si singuratate
Si-a cautat incet - incet de drum....
S-a mai oprit in magheran o data
Ca subt indemnul unei tainice porunci,
Apoi a disparut pe subt poiata....

Si nu l-am mai vazut de loc, de-atunci. 

La inceputul paginii