A venit la umbra verdelui platan
Să se scalde-n apă de izvor cu norul,
Și i-a râs în unda limpede piciorul
Ca-n oglindă lama unui iatagan.
Frunzele deasupra toate-au tresărit
Cu gândire parcă-n ele și-nțelesuri,
Și s-au strâns în jurul ei ca niște preșuri
Pe un șes cu lanuri calde-acoperit.
A sosit o ciută-atunci în zbor
Și cu botul numai spumă-nsângerată
Ca un mal de carne s-a surpat deodată
În adâncul apei recelui izvor.
Țipăt lung de spaimă caldă-a spintecat
În singurătate locul și-ntre valuri,
Depărtată-ntr-una tot mai mult de maluri,
Principesa duhul călător și-a dat.
Un emir în aur îmbrăcat și-n fier
Cu creștinii-n luptă a căzut departe,
Și durerea-n doliu greu, a lui, pe moarte,
Se stingea-albastrul ochilor ei cer.
Din volumul Evul mediu
|
