Omul de zăpadă - Petru Marinescu

Îl modelam cu mâini nevinovate 
În fiecare iarnă, cu ardoare. 
Cu omu-i făuream asemănare 
Din a zăpezii albă puritate.

Avea cap, ochi, nas, gură şi picioare, 
Iar mâinile-i erau improvizate
Din mături sau undrele răsfirate 
Din văduvite şipci de pălimare.

Ne bucuram atunci, cu bucuria 
Ce-o gustă din belşug copilăria; 
Dar ne-ntristăm la fel ca omul mare

Şi ne durea că nu aflăm secretul
Că nu îngheţul ci prea blândul soare, 
Îl omorau încetul cu încetul...

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979