Odă la o durere de măsele - Robert Burns
Arde-te-ar focu', că mă-mpungi,
Mă sfredelești cu țepii-ți lungi
Pe sub gingii și ma străpungi
Cu colți de pilă,
Ca joagărul!... De tot mă frângi
Și nu ți-e milă!
Când frigurile te-nfierbântă
Ori junghiu-n coaste ți se-mplântă,
Mai vin vecinii și-ți descântă
Din fundul ploștii;
Dar o măsea când te frământă,
Rât toți ca proștii!
Îmi ies din minți și păru-mi smulg,
Sparg scaune și bale-mi curg,
Iar pe la vetre, mai cu sârg,
Mă râde satul;
Să-i gâdile, la el în târg,
Cu grapa, dracul!
Eu n-am dus lipsă de nevoi:
Recolte proaste, focuri, ploi,
Rușini și nedreptăți puhoi,
Ca vai de mine.
Pe mulți pungași și pe ciocoi
I-am pus eu bine.
Dar dintr-al relelor răsad,
Din câte mă vor duce-n iad,
Și din năpaste câte cad
Pe viața mea,
Niciuna nu va-ntrece-n grad
Măseaua rea.
O, duh al vrajbei, duh abraș,
Ce prin coclauri cați sălaș,
Te-oi omeni c-un aldămaș
Vrednic de-un prinț,
Dacă pe-ai patriei vrăjmași
I-atingi la dinți.
|
