Vino!... fructele tale din urmă, acum
se-ncarcă de aur și taine; din urne solare
fagurii grei mai adună știutul parfum...
O liniște rece adoarme în ultima floare.
Verdea mângâiere a iernii nu va mai fi,
și nici, printre ramuri adânci, în amurg, vreo foșnire...
Mulcom, cântările vechi se vor pierde – tu știi –
apoi peste toate va ninge o grea desfrunzire.
Vino!... curând vor porni pe sub cerul închis
aripile mari ale clipei, spre golfuri albastre.
Noi, aplecați peste margini înalte de vis
tăcuți vom veghea de atunci somnul viselor noastre.
Aiud, 1962
Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
|
