O noapte în Muzeul Regal din Ontario - Margaret Atwood
Cine m-a-ncuiat
în acest creier de piatră
scornit de mână de om
și-n care vremuitul
stâlp scrijilat cu totemice embleme
întinde un deget tocit
către domul
de mozaic bizantin.
Pe sub această-mpodobită
tigvă aurie rătăcesc
printre cioburi de zei, printre monede fără luciu,
printre gesturi îmbălsămate
rânduite cronologic,
uitându-mă să văd unde scrie ieșire
ci în pofida diagramelor
de la fiece colț, vopsite
în roșu: ești aici
labirintul mă ține
învârtindu-mă-n jurul
bufetului, toaletelor,
o serpentină prin marmură
Grecia și Roma, caii de
bronz ai Chinei
apoi prin fața măștilor sculptate, de lemn și blană
către cinci indieni mulați în ghips
care-ntr-o vitrină
stau pâlc lângă-un foc prăfuit
iar mai încolo, dăm piept cu
un schelet de copil conservat
în aerul pustiu, ghemuit
lângă o oală de lut și câteva mărgele.
Am ajuns îmi spun destul
de departe să ne oprim aici vă rog
e prea de-ajuns,
dar perversul muzeu, coridor după
coridor, o neghioabă
voce hurducată de-un
buton apăsat, își repetă-amintirile
și-s târât pân-la capătul
puterilor minții, huiet de
țintirim, și-s pierdut printre mastondonți
ori mai departe: o scoică
fosilă, apoi
mostre de roci
și minerale, până și colosalii
colți descrescând ca
niște vârfuri de ac în
mormanele de gunoi astral
fluorescent luminate
ale geologiei.
Traducere de Ion Caraion
|
