Numai în plutele bătrâne
care foșnesc mai ușor ca aerul,
se pot ascunde zilele.
De fiecare dată când mă întorc
le simt cum s-au strâns roi sub pleoape,
ca niște ciorchini de struguri de ape.
Prin perii de tufe
peștii s-au prins.
Ajung la prund pe calul aprins.
Am adus peste ierburi în spate,
ca pe o tolbă cu proiecte,
un alt suflet cât o cetate.
Între pădure și marele râu
am galopat fără frâu.
Din volumul „Cântecele casei de sub pădure”, 1968
|