Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Nicolae Nicolau

(1922 - ...; biografie)

Elegie
Pan
Intimitate
Rondel
Clepsidra
Amintirea
Mama
Marie
„Fiare”
Octomvrie


         

Elegie

Stins pâlpâie în juru-mi o calmă desfrunzire
Ca fluturări de pânze pe ostenite ape
La ceasul când amurgul coboară să-și adape
Cerbii de fum în lacul cu palide safire.

Gol sufletul; cărarea, și-asemeni clipa – goală;
Cu mâini de plumb zadarnic aș mai deschide-o poartă.
Ce vis s-ar mai răsfrânge, ca-ntr-o oglindă moartă
În visu-mi, ars de-o veghe, nepământeană boală?

Autumnal, departe, mai tremură odată
Un clopot, ca un geamăt prin înserarea oarbă
Și-n urma lui, mai dese vin încă să mă soarbă
Tentaculare liniști, cu buza sângerată.

Și-ncet, cu pas lunatic, nesărutat de stele,
Plecat spre țărmul nopții mă risipesc în ceață,
Cum lunec fără umbră, despovărat de viață,
Cu ochii uzi, prin toamnă, sub pleoapele prea grele.

Aiud, 1960

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Pan

Aș asculta uitată – o cantilenă veche
Să-mi urce, sub crepuscul, prin bronz, ciudate seve;
În juru-mi cor de nimfe să-mi pară neaieve
prin mâzga adunată, milenii, în ureche.

Aș mai clipi odată din pleoapele-mi mâncate
și scânteieri mi-ar umple din nou orbita seacă
dac-aș simți, prin iarbă, cercând acum să treacă
spre baie, pe-Afrodita, cu tainele ei toate.

Iar naiu-n care vântul mai țiuie-n hârjoană
ar mai sălta și astăzi sub buza mea flămândă
când aș simți la pieptu-mi venind, să se ascundă
bacanta răzlețită din hora cu prihană.

Sunt singur însă-n umbra pe care-o-ntinde seara...
doar liniștea m-alintă cu palmele-i de rouă...
Mă voi topi, la noapte, mocnit, sub lună nouă...

Dar voi renaște-n muguri și-n iezi, cu Primăvara!...

Aiud, 1958

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Intimitate

Întoarce-ți, soră, gândul din abis...
Cărarea nu mai duce-n nicio parte...
E prea târziu! grădinile-s deșarte,
Și undeva, o poartă s-a închis...

El a rămas cu stelele, departe,
Și nu mai vine seara ca un vis
Să-ți mai citească iar vreun basm nescris
Din cartea lui cum nu e nicio carte

Nu tresări! e numai amintirea...
Ea singură mai știe vechiul drum
Pe care pasul lui, de mult, suia.

Fă focul mic, și nu te arăta...
Să nu-ți zărească trupul ca un fum,
Nici umbra grea ce-ți mistuie privirea...

Aiud, 1960

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Rondel

- „Copile, copile, tărâmul din care
te-nalți peste gropnița lumilor, plină,
știi tu, luminate, cu aripi de tină
ce sboruri putea-vor cândva să-l măsoare?”

	Dar grabnic în norii de-opal s-a ascuns
	râzând, Răsăritul, și nu mi-a răspuns...

- „Tu soră, cu fața ca fragedă pâine
răspunde-mi: ce mâini nevăzute-or să-mi pună
o azimă-n suflet curată și bună
s-o am la popasuri, pe Drumul de mâine?”

	Dar caldă, Amiaza, spre câmpuri s-a tras
	cântând, mai departe, cu flăcări în glas.

- „O, frate ci pleoape molatice, grele
ascunse sub văluri de umbră și taine,
ci spune-mi: găsi-voi râvnitele haine
cerute la Curtea cu îngeri și stele?”

	Dar vânăt Amurgul, cu ochii streini
	tăcând, ca un giulgiu căzu pe grădini.

- „Sau poate, tu, mamă, cu vrăjile tale
turna-vei asupră-mi lumină și pace,
căci viața, vezi mamă, în țăndări mă face
și-n inimă-mi lasă cămările goale.”

	Dar Noaptea, dar Noaptea, cu plânset nespus
	un deget de ceară pe buze mi-a pus...

Aiud, 1958

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Clepsidra

Un ultim bob mai cade în clepsidră
și atriul tot se-neacă în tăcere
pe când din umbra care lunecă-n unghere
pândește timpul, ca un ochi de vidră.

Cu freamăt mult o mână-apoi se-abate
să-ntoarcă iar clepsidra ca-nainte
și iar pornește lungul fir, cuminte,
prin istmul clipei, în eternitate.

Și-asemenea cunosc o urnă veche
în care cade frunza sângerată
și, ne-mplinit, cu frunzele odată
adoarme-un vis, rămas fără pereche.

Cu soare mult o mână-apoi coboară
să-nvie iar clepsidra firii, moartă,
și ne-ncetat grădini de aur poartă
prin istmul toamnei către primăvară.

Dar știu de una care nu se-ntoarce
și-n care curgem, bob cu bob, sub vreme,
râvnind o mână albă, să ne cheme
în vintrea larg-cuprinzătoarei arce.

Și-aș vrea să-mi fie trecerea tot una
cu limpedea cântare-a dimineții,
cu largul zbor pe care-l fac ereții
când iau în piept și cerul și genunea.

Și, ostenit, în ceasul când voi face
știutul pas prin pulberea de stele,
aș vrea să trec, ramând cu aripi grele
prin istmul morții, la râvnita pace.

Aiud, 1962

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Amintirea

E amintirea o realitate
Din cioburi de trăiri de vremuri duse,
Grădina fericirilor apuse
În care mai găsești doar flori presate.

E o speranță care mai străbate
Doar vechi cărări în minte readuse
De nostalgii ce nu pot fi excluse
Din lumea celor ce vor fi uitate.

E un penel ce colorează norii
Pe bolta unor ceruri dispărute
Precum dispar la orizont cocorii

În serile de toamnă reci și mute,
Când răscolești până te prind și zorii
Cenușa sentimentelor trecute.

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Mama

Cu cât s-adună anii peste mine
Și mă cuprind troieni de nostalgie
Mă-ntorc cu nesfârșită duioșie
La tot ce-mi amintește despre tine.

Te chem atunci și vii cu o făclie
Aprinsă în privirile-ți senine
Să luminezi cărarea spre mai bine
Copilului cu tâmplă argintie.

Tu ești în lume singura ființă
Mai sfântă ca icoanele din ramă
Iubirea-a fost unica-ți credință.

Pioasă închinare, ție, mamă.

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Marie

Tu, dintre toate binecuvântată
De cerul sfânt cu-nalta lui cinstire
De la Arhanghel să primești vestire
Că ești fecioara pură neîntinată

Ce pentru-a omenirii izbăvire
Vei naște fiu, lumină-adevărată,
Judecător la dreapta judecată,
Ce s-a-ndumnezeit prin răstignire.

Prin fiul Tău s-a făurit altarul
Bisericii creștine pe vecie.

Ne-ai dăruit speranțele și harul
Să cucerim cereasca-mpărăție.

Primește-a noastră rugăciune vie
Tu, mamă sfântă-a lui Iisus, MARIE.

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

„Fiare”

Tot ce mă înconjoară e din fier:
Și ușa și zăvorul și vizeta
Și gratii și gamela și tineta
Și patul e făcut din cornier.

Și lanțul greu pe care-un temnicer
L-a prins cu nituri groase la picioare.
M-am învățat cu el, nu mă mai doare,
Că și voința mea e tot din fier.

Că-n jurul meu e-atâta fierărie
Nu-i lucrul cel mai greu de îndurat,
E mult mai greu regimul de sclavie.

Dar răul cel mai rău din închisoare
Sunt paznicii cu suflete de fiare
Pe care comunismul i-a creat.

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii

         

Octomvrie

Vino!... fructele tale din urmă, acum
se-ncarcă de aur și taine; din urne solare
fagurii grei mai adună știutul parfum...
O liniște rece adoarme în ultima floare.

Verdea mângâiere a iernii nu va mai fi,
și nici, printre ramuri adânci, în amurg, vreo foșnire...
Mulcom, cântările vechi se vor pierde – tu știi –
apoi peste toate va ninge o grea desfrunzire.

Vino!... curând vor porni pe sub cerul închis
aripile mari ale clipei, spre golfuri albastre.
Noi, aplecați peste margini înalte de vis
tăcuți vom veghea de atunci somnul viselor noastre.

Aiud, 1962

Din anologia Acești mari poeși mici, culeasă de Mihai Rădulescu după Poeți după gratii
La inceputul paginii