De vrei să nărui fresca femeilor streine,
Și să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îți voi turna ființa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră...
Dând gândului să scrie cântări imaginare
Și-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumiă și flori însuflețite...
Și când vei fi făptura închipuirii mele,
Când ininitul însuși va fi spre noi deschis -
Voi îngropa și timpul, și spațiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis...
|
