Munți: cernire, tăcere și zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară din pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.
Liniștea mamei; sub brazi ngri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.
O, nașterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbușit își zărește imaginea,
O paloare se trezește în odaia înăbușitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.
Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.
|
