Lui I. M. Marinescu, profesorul meu
Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,
Mi-i limba străpezită de veșnic ulcerat,
Și scrijelat încet de unghia torturii,
Mă sting sub clopotul îndurerat.
Ca pe-o femeie stearp-a întâmplării
M-a legănat viața-n dezmierdări
Și m-a zvărlit la țărmul înserării,
Crispat de țipătul atâtor încordări.
Născut ori prea devreme ori întârziat,
Eu am trăit din ai legendei muguri,
Cu verbu-am fost să fiu înzodiat
Și-am ars în propriile-mi ruguri.
Cu aripi frânte vulturii din mine
S-au misuit atât de leneș în azur
Și timpului de soare care vine
Nu i-au lăsat decât un obosit contur.
|
