Mihail Celarianu

Doar lampa,-acum o frunză-ngălbenită,
Şi somnul tău cu mine au rămas,
În vecinicia-aproape moartă-n vechiul ceas.

În orizontul meu de toamnă şi de pace,
Curând voi luneca şi eu în somnul greu,
Iar ceasul picura-va fulgi de noapte
Şi peste corpul meu.

Şi pe-amândoi îmbrăţişaţi în somn
Va toarce viaţa orelor, precum
Te-nvăluie în somnul tău acum.

Şi nimeni nu va fi să ne privească,
Când noaptea va urma să crească, să descrească,
Cu-ntreaga-i viaţă peste noi, şi nu vom şti,
Ci vom deschide ochii-n alba zi.

Şi ziua va fi rece, iar în casă
Va bate-un ceas strein şi alb pe masă.

Din volumul Drumul

Garoafe negre care sună când le-apuci
Ca nişte aur ferecat şi nevăzut,
De descântat, de otrăvit şi de vândut.
Ca nişte bani, ca nişte foc, ca nişte cruci.

Să-ţi cumpăr trupul cel vrăjmaş c-un pumn de foc,
Cu foc scăzut, cu foc aprins, cu foc spuzit,
Pân' la sfârşit, dintru-nceput, făr' de-asfinţit.
Pentru-un vârtej cu vreju-ntors în mare joc.

Din coama neagră-ai să-l auzi c-un sunet stins,
Şi-ai să porneşti satanic joc sub cântul lui;
Se va-ntocmi cu aurul călcâiului,
Şuierător, pustiitor, de necuprins.

Pân-ai să cazi rotită-n brânci din jocul rupt,
Garoafe moarte-n gura neagră-a ţâţelor,
Sub vijelia nentreruptelor culori,
În joc mai surd, în joc profund, pe dedesubt.

Poezii culese din "Poezia română modernă de la G Bacovia la Emil Botta", Editura Pentru Literatură, 1968

Şi-am adus o floare galbenă şi grea,
Care-ntoarce ochii către ea,
Galbenă şi-avară, fără de splendori.
Rece pentru ochii-ntrebători.

Când la tine-n casă se va-ntuneca,
Ochiul să se lase peste ea,
Să rămână-n noaptea dusului tău gând
Singură şi-amarnic luminând.

S-o aşezi ţinând-o-arzând, cu mâna ta,
Şi s-adormi cu faţa către ea.
Răscolită-n visuri liber să-i zâmbeşti,
Trupu-ncetinel să-ţi dezveleşti.

Astfel, toată noaptea sta-veţi amândouă,
Trupul tău sub tainica ei rouă,
Dimineaţa însă voi veni-n foc mare:
Să-mi dai floarea, galbena mea floare!

Amurgul când vâsli peste grădină
Toţi plopii-i luară luna-n lumânări,
Dar chiar prin firul orb de pe cărări
Zbura-ntr-un fior de taină-a ei lumină.

Castanii-n turnuri negre-au renviat
Deodată-n mii de maci, descoperite,
Profund le-au oglindit pân-a-nnoptat.

Amanţii-au poposit ca pasări noi,
Surprinşi prin trandafirii-n flori schimbate,
Urcau parfum de trupuri vinovate
Petuniile-n delir, cu sânii goi.

Mii candele se-aprinseră-n lalele
Şi smirnă-n flăcări roşii de bujori,
Spre gloria însângeratei aurori,
Iar Noaptea-a-ngenuncheat pân' la pansele.

Flori ibovnice, sfinte-ofticoase,
Vine Moartea la fiece strat,
Văl de-argint, ochi de-argint fulgerat,
Şuier crunt de mătase.

Nu mai stau călători prin nămeţi,
Înger dalb trece-n taină Arătarea,
Seara e tulbure-acum ca aiurarea,
Vântul bubuie-n plopi şi-n pereţi.

Pentru sfintele flori ce-au pictat,
Îngeri, sus, lăcrămând, trag linţolii,
Ceru-i mut de zăpezi şi-orb de dolii,
Parcu-ntreg alb de cer scuturat.

Cad ninsorile-albastre-argintii,
Fulgerând peste voi cer subţire,
Flori romantice-n sfântă-adormire.
Luminaţi-vă, înalte făclii!

Tot trupul flori trufaşe-ţi poleiesc,
Arzând în piept şi-n păr culori şi stele,
Flori leneşe de lux dumnezeiesc,
Profană floare-a patimilor mele.

Cu-o mare ură-aş vrea să ţi le rup,
Mătăsurile-n flori şi floarea-n sânge,
S-aud din fundul sângelui cum plânge
Orgoliu-ţi ca un câine-nchis în trup.

Sărac şi biciuit de-a ta mândrie,
Nu te-am oprit în viaţă niciodat'
Măcar ca să-ţi arunc halucinat
Din flăcări floarea mea de pustnicie.

Tu nu ştii cum dogoare-n flori de foc
Răsufletele-amarnice-ale gliei;
Tu n-ai sorbit din prispa sărăciei
Otrava-ncărunţită-n busuioc.

Din volumul Flori de foc