Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT

Mihai Codreanu

(1876 - 1957)

Simbolism de toamnă
Corbii
Plopul
Amurgul solitarului
Spleen
Amurg de noiembrie
Nervi în noapte
Într-un miez de noapte


         

Simbolism de toamnă

Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.

Foșnesc prin goluri game variate
Și-n nesfârșite șuierări s-avântă:
Vioare, flaute și harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...

Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Și cad... și mor, îngălbenind cărarea...

E comedie plânsul lor și-i dramă:
Iar dacă vrai să-ți înțelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...

Din volumul „Statui – Anotimpuri”, 1914

Share
La inceputul paginii

         

Corbii

Din iarna sufletului meu pornește
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.

În gemete pustii se prelungește
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Și corbi sporesc în cete înmiite...
Și stolul tot mai jalnic croncănește!...

Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...

... Iar corbii, presimțindu-și trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Își năpustesc sălbatica grămadă...

Din volumul „Statui – Anotimpuri”, 1914

Share
La inceputul paginii

         

Plopul

Stă drept în sus; - iar sobra majestate
A ramurilor sale-n mlădiere
Vibrează calm în magica tăcere
Din visătoarea lui singurătate.

În crengi, ușor... tot mai ușor, străbate
Încetinel zefiru-n adiere...
Și-un freamăt lin, un freamăt de mistere,
Foșnește-n frunze-alene clătinate.

Ce simțitor e plopul meu din vale:
Când râzi, pătrunde-n ramurile sale
Un viu concert de râsete-n surdină;

Iar dacă plângi, în plop ecoul zboară...
Și, frământat de jale, se-nfioară
Din vârf de crengi și pân' la rădăcină.

Din volumul „Statui – Colori și linii”, 1914

Share
La inceputul paginii

         

Amurgul solitarului

         "Seul le silence est grand, tout
            le reste est faiblesse."
                                 Alfred de Vigny

Senin amurg, coboară-ți lin tăcerea
Pe inima-mi de doruri chinuită...
Și-n măreția ta nemărginită,
Îmi farmecă și-nvăluie-mi durerea.

În tine doar de aflu mângâierea
De-a nu mai ști de soarta mea trudită,
Căci mintea îmi adoarme liniștită
Și-ți sorb numai prin simțuri adierea.

Nici visuri n-am, nici cugetări deșarte;
De lumea-ntreagă nu mă mai desparte
Nici fericirea, nici nefericirea;

Nu simt atunci iubire și nici ură,
Mă soarbe-n largul ei nemărginirea
Și mă topesc în sânul tău, Natură...

Din volumul „Statui – Din armoniile durerii”, 1914

Share
La inceputul paginii

         

Spleen

         Sinteză sub soare

De neurastenie fugărit,
M-am dus să caut liniște la țară;
Dar monotona pace seculară,
Cântată de poeți, – m-a plictisit.

Lumine-n zori și umbre-n asfințit...
Și toamnă, iarnă, primăvară, vară...
Și-n casă gol... și-același gol afară...
Și totul repetat necontenit.

Oraș ori sat, - netrebnice fermente,
Aceleași în palate turbulente
Și-n pașnicul colibelor azil.

Oriunde trudă fără de repaos...
Și-n sfere vide: Astrul inutil,
Perpetuând banalitatea-n haos.

Din volumul „Cântecul deșertăciunii – Acorduri triste”, 1921

Share
La inceputul paginii

         

Amurg de noiembrie

Cad frunze-ngălbenite, cad mereu...
... Și vântul geme-n toamna-ntârziată
Și fiecare frunză scuturată
Cuprinde-o lacrimă din pieptul meu.
Mă simt străin de tot ce mă-nconjoară,
De mine însumi chiar mă simt străin...
Și-al sării trist și-ntunecat declin
În giulgiul său de nouri mă-nfășoară.
O negură de corbi se-nalță-n stol
De pe-un copac cu ramuri despoiate
Și-ntr-un potop de strigăte stacate,
Sfidând amurgul, se topește-n gol.
Îmi amintesc de vremea de-nainte,
De fluturi și de flori îmi amintesc...
Și cum pe drumuri singur rătăcesc,
De tine, draga mea, mi-aduc aminte:
Cum te-așteptam în brațe să te strâng
Pe banca din aleea solitară,
Pe când în străvezia primăvară
Privighetorile cântau în crâng!
Era pe-atunci speranță-n orice rază
Și dor în orice floare... și era
Atâta poezie, draga mea.
... Și văd cum toate-acum se-nmormântează.
Iar peste moartea sufletului meu,
Ucis și el de-a Firii grea durere,
Încet se lasă noaptea... și-n tăcere
Cad frunze-ngălbenite, cad mereu...

Din volumul „Cântecul deșertăciunii – Romanțe libere”, 1921

Share
La inceputul paginii

         

Nervi în noapte

E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morți, pe când cei morți sunt vii, - 
Și toți îmi dau o criză de fobie.

Îi văd trecând prin viața mea pustie
Cu relativul vieții lor pustii...
Și-n pragul absolutei veșnicii,
Aștept să-mi sune ceasul lor și mie.

Mereu ciocanul vremii cade greu
Și-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusința lui stăruitoare...

Și-mi fură somnul spaima de pământ...
Și mor mereu cu clipa care moare...
Și-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...

Din volumul „Turnul de fildeș – Lira neagră”, 1929

Share
La inceputul paginii

         

Într-un miez de noapte

A mai trecut o zi din viața mea
Și-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârșitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
"Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ți-ar fi rămas în noapte răsăritul...
Și-n volbură ți-ar fi rămas zenitul...
Și slava ta-n gheenă rămânea...

Când trecerea e singura tărie,
A veșniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Și rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"...

Din volumul „Statui – sonete și evadări din sonet” – Lira neagră, 1939

Texte culese din Mihai Codreanu, "Scrieri", Editura pentru Literatura, București, 1968

Share
La inceputul paginii





scari interioare lemn termopan low modele de usi termopan promovare site albume foto tenis de camp