Pom surâzând, mai ocrotit ca oricare,
când sub mâna ursitei apăsată se frâng
despicate din creștet, crengi care plâng,
doar se resfiră, mai curat cuprinzătoare.
Peste spărtura din încheieturi rănite
se-nchide o mantie a tonurilor pure,
de panglici mătăsoase, frunzișuri clarobscure
ce se încolăcesc în grile aurite.
Mâini întristate, întoarse înspre glie
cu degete frânte în avântul curmat
spre înalt, adieri parfumate străbat
niciodată scăzând, coroana albăstrie.
Cu totul din soare, dar nu ucigașe
raze ce orbesc: un ecou revenind
de-aromate vibrații, lumini zămislind
pe sandale de frunze în hore gingașe.
Din volumul
Wolf von Aichelburg,
Gedichte/Poezii,
Editura Hermann, Sibiu 1996
Traducere de Dan Dănilă
|
