Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Marin Sorescu

(1936 - 1996)

Capriciu
Reminiscențe
Poveste
Adam
Am legat...
Am zărit lumină...
Boala
Concentrică
Concurs
Muntele
Pricina
Retroversiune
Simetrie
Trebuiau sa poarte un nume
Mai...
Contabilitate
Muzeul satului


         

Capriciu

În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Și le citesc versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă știi cum să le așezi.

De aceea
Eu mă emoționez,
Și timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.

Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.

În orice caz,
Înseamnă că fiecare
Ne-am făcut datoria,
Și putem merge
Mai departe.

La inceputul paginii

         

Reminiscențe

Ne uităm la nori
Și spunem că seamănă cu-o turmă de oi.
Tresărim speriați când vedem lupul
În cartea de zoologie.

Alteori ne apucă un dor de munte
Atât de puternic, încât
Vedem cum începe să crească iarba grasă
Pe birouri.

Sunt gânduri care continuă să ne sosească
Pe vechea noastră adresă,
Pentru că fiecare dintre noi suntem
Ciobanul care și-a pierdut oile
În subconștient.

La inceputul paginii

         

Poveste

Sulfetul tău funcționează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum
A mea e din flăcări curate.

Totuși vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

La inceputul paginii

         

Adam

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat și trist
Pentru că nu știa ce-i mai lipsește.

Atunci Dumnezeu a confecționat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Și primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Și-a pipăit coasta imediat următoare,
Simțindu-și degetele frumos fulgerate 
De niște sâni tari și coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în fața lui.
Tocmai își scosese oglinjoara 
Și se ruja pe buze.
"Asta e viața !" a oftat Adam
Și-a mai creat încă una.
Și tot așa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piață după aur, smirnă și tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână 
Din haremul lui intercostal. 

Dumnezeu a observat
Această creație deșănțată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeiește,
Și l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism. 

La inceputul paginii

         

Am legat...

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Și le-am spus să mă găsească.

Și copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Și le-am spus să mă găsească.

Și păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristețea la ochi
Cu un zâmbet,
Și tristețea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopțile mele
Și i-am spus să mă găsească.

Ești acolo, a zis soarele,
După timpul acela, 
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Și toate sentimentele 
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

La inceputul paginii

         

Am zărit lumină...

Am zărit lumină pe pământ,
Și m-am născut și eu
Să văd ce mai faceți.

Sănătoși ? Voinici ?
Cum o mai duceți cu fericirea ?

Mulțumesc, nu-mi răspundeți.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Și atâta lumină încât
Crește iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești.

O cafea neagră voi servi, totuși.
Din mâna ta.
Îmi place că tu știi s-o faci
Amară.

La inceputul paginii

         

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea ființei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna și stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Și mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât și am iubit, am învățat să citesc
Și chiar am citit niște cărți,
Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,
Am fost bun și am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte 
Într-o zi
Când m-am născut.

La inceputul paginii

         

Concentrică

Astăzi trebuie să ai neapărat
Și suflet,
Am nevoie pentru un studiu
Radiografic,
Așa că ia-ți de pe umeraș, îmbracă-l,
Aerul tău cel misterios,
Transcedental și serafic.

Privește-mă cu gene foarte lungi
Și fiecare geană să trezească în mine
O clapă,
Fă anotimpul atât de limpede-ncât
De pe coaja copacilor să sară corăbii,
Dovadă că totul se trage din apă.

Cheamă păsările să zboare aproape
Numai păsări alese,
De la ciocârlii în sus,
Să înalțe în jurul nostru o fântână de aripi,
Pe fundul căreia noi să ne credem izvoare
Fără apus. 

La inceputul paginii

         

Concurs

Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălțime.

Știm precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul
Să fie și Dumnezeu.
Asta din cauza gravitației
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.

Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălțimii,
Ca peștii zburători
Dorul aripilor adevărate
Zi și noapte continuăm
În plafonul nostru scund.

Cel mai sprinten,
Care are mușchii cei mai oțeliți, mai dresați
Și stăpânește cel mai bine
Legile avântului
Ia și cele mai multe pocnituri în cap. 

La inceputul paginii

         

Muntele

Țin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Mașini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Și tot felul de picioare.

Am simțit soarele până la osii,
Și luna
Pe la miezul nopții.

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Și importante 
Am făcut bătături.

Și cu toate că-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodată mă pomenesc urlând :

Circulați numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor! 

La inceputul paginii

         

Pricina

Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanță.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura și fruntea.

Dar nici așa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-mașină, zile-bou,
O mulțime de lucruri 
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otravuri -
Tristete, necazuri -
Parca asa le zicea.

Lovitura de gratie i-a fost data in cap
Cu o bucata de destin
De esenta tare.

Iertati-mi expresia,
Dar asta n-a fost viata !
De atunci, iata, am pierdut si jumatate din moarte
Asteptandu-mi randul la coada,
Ca sa v-aduc la cunostinta pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

La inceputul paginii

         

Retroversiune

Sustineam examenul
La limba moarta,
Si trebuia sa ma traduc
Din om in maimuta.

Am luat-o de departe,
Traducand mai intai un text
Dintr-o padure.

Retroversiunea devenea insa
Tot mai dificila,
Cu cat ma apropiam de mine.
Cu putin efort
Am gasit totusi echivalente multumitoare
Pentru unghii si parul de pe picioare.

Pe la genunchi
Am inceput sa ma balbai.
In dreptul inimii mi-a tremurat mana
Si-am facut o pata de soare.

Am incercat eu sa o dreg
Cu parul de pe piept.
Dar m-am poticnit definitiv
La suflet.

La inceputul paginii

         

Simetrie

Mergeam asa,
Cand deodata in fata mea,
S-au desfacut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Si altul la stanga,
Dupa toate regulile simetriei.

Am stat,
Am facut ochii mici,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos sa mai dau amanunte.
Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua
Prapastii :
Una la dreapta 
Alta la stanga. 
M-am aruncat in cea din stanga,
Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant,
Gramada cu mine in cea din stanga,
Care, vai, nu era cea captusita cu puf!
Taras, m-am urnit mai departe.
M-am tarat ce m-am tarat,
Si deodata in fata mea
S-au deschis larg doua drumuri.
"V-arat eu voua !" - mi-am zis - 
Si-am apucat-o tot pe cel din stanga,
In vrajmasie.
Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era
Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta. Tot asa,
Celalalt trebuia acum, celalalt...
Acum merindea imi e pe sfarsite,
Toiagul din mana mi-a-mbatranit,
Nu mai dau din el muguri,
Sa stau la umbra lor
Cand m-apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scartaie si maraie impotriva-mi,
C-am tinut-o tot intr-o greseala...

Si iata in fata mea iar se casca
Doua ceruri :
Unul in dreapta.
Altul la stanga.

La inceputul paginii

         

Trebuiau sa poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
In care luna isi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batran, Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea sa spuna
Seara in jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu 
Latrand la stana lor cainii,
Plecau sa se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

In timpul care le ramanea liber
Intre doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluerele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor induiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Barsei si ai Tarii Vrancei
Si ai altor tari romanesti.

Au mai existat si niste codri adanci
Si un tanar care vorbea cu ei,
Intrebandu-i ce se tot leagana fara vant ?

Acest tanar cu ochii mari, 
Cat istoria noastra
Trecea batut de ganduri
Din cartea cirilica in cartea vietii,
Tot numarand plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii,
Care ii ieseau mereu fara sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi indragostiti
Care stiau sa le troieneasca toata floarea
Intr-un sarut.

Si niste pasari sau niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau sa poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus 
Eminescu.

La inceputul paginii

         

Mai...

Mai roadeți coajă de copaci,
În rând cu iepurii și cerbii,
Și foamei fiți-i buni araci,
Până răsare firul ierbii.

Digestia începe-n gură
Ciomege mestecați și pari,
Ca pe un fel de arătură,
Pe care-o-nghiți, după ce-o ari.

La primăvară, când, iar, sumbră,
Sub poala soarelui cea grea, 
Pământului veți face umbră,
O veți mânca atunci pe ea...

Și-apoi, așa, cu gura plină,
Veți da un chiot: "Ce lumină!"

Din volumul "Marin Sorescu - Poezii alese de cenzură", Editura Roza Vânturilor, București, 1991

La inceputul paginii

         

Contabilitate

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Și să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiți,
Câteva momente când era să fim frumoși,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niște munți, cu niște copaci, cu niște ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Și cu aceeași femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înțelepciune am eliminat-o treptat.

Și, în sfârșit, o soartă
Și cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieșit?)
Fac două (Scriem una și ținem-una,
Poate, cine știe, există și viață de apoi).

La inceputul paginii

         

Muzeul satului

Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
In istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlnești aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul,
Care le cântau fără bani toată viața,
Și toată moartea.

Era primitivpă,
Antică, medievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neștiind carte, țăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Țăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloșca
și Crisan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafață
Cu un uimitor simț al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeți sărăcia și tristețea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale,
Ieșite din mâna, din sufletul și din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare și spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.

La inceputul paginii