Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Maria Banuș

(1914 - 1999)

Ne vindecăm
Veghe
Ții minte focul...
Nimic n-am spus
Aprilie
Vânt de martie
Primăvara-n crâng


         

Ne vindecăm

Ne vindecăm frumos, încet, ca bradul,
Și singuri rănile ne oblojim.
Prin alte vine seva-și face vadul.
Rășină grea de chihlimbar mustim.

E dulce ca un cuib o cicatrice,
Și viața zumzăie într-însa roi.
Pe toate căile vin sucuri noi
Și se transfigurează în matrice.

La inceputul paginii

         

Veghe

Mă-mpac cu frunza care cade,
Mă-mpac cu anii ce se duc,
Mă-nchin spre tinerele mlade
Și mă alin cu fraged suc.

Mă-mpac cu gândul c-o să vină
Un ceas când lunca va cânta – 
Și-mbujorată de lumină
Eu n-am să fiu în preajma ta.

Mă-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,
Alung acel străvechi fior
Ce-ntreabă: cum să se îmbarce
Spre veșnicii, atâta dor?

Mă-mpac cu unda trecătoare,
Mă-mpac cu datina țărânii,
Ce ne va duce de sub soare
Așa cum ni se duc bătrânii.

Dar cât va arde-n mine focul
Slăvitei vieți – ca-n alte dăți
Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul
În fața vechii nedreptăți.

Eu nu mă-mpac cu cel ce minte,
Strivește semenul și-l fură,
Pe dușman nu-l cat la cuvinte,
Ci după fapt îi iau măsură.

Eu nu mă-mpac cu cel ce schimbă
Surâs și lacrimă-ntr-o marfă,
Nu-l cred pe diavol când își plimbă
Un deget îngeresc pe harfă.

Cu cel ce revărsarea vieții
O vrea întoarsă în pământuri
Și smulsă floarea tinereții
Ca frunza veștedă în vânturi,

Cu cel ce unda-nvolburată
O vrea ucisă la izvoare,
M-oi război neîmpăcată
Atât cât voi avea suflare.

Atât cât îmi e dat norocul
Să simt țărâna sub călcâie,
Slăvitei vieți păzi-voi focul,
Înalt și slobod să rămâie.

La inceputul paginii

         

Ții minte focul...

Ții minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-și para.

Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereții-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.

Și dacă azi nimic nu ne desface,
Și trecem în deplina-mbrățișare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,

Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Și rostul lumii care se preface,
Și-al nostru, celor trecători sub soare.

La inceputul paginii

         

Nimic n-am spus

Nimic n-am spus. Și-atâta gingășie
Și-atâta frumusețe să se piardă?
Cât nu-i târziu, cât viața-o să mai ardă,
Despre iubire poate tot voi scrie.

Nu cățelușe hămăind în zgardă,
Iubirea noastra fu, nici n-o să fie,
Ci pajura măiastră ce invie
Mereu, ca lăstărișul de subt bardă.

Știi tot. Tot ce-i al meu, e-al tău, iubite,
Știi viața mea, știu gândurile tale,
Cu zbor înalt, prin vreme dobândite.

O, meargă anii, meargă ei devale...
Când toate păreau spuse și trăite,
O melodie nouă-și taie cale.

La inceputul paginii

         

Aprilie

A vârstei melodie-și taie cale.
Supusă, o presimt și o aștept.
Cu anii, mai duios mă strângi la piept,
Mă-nvăluie mai blând brațele tale.

Barbara tresărire de țambale,
A tinereții, n-am s-o redeștept.
Din vinul vechi sorbim, mai înțelept,
Esențe tari și bucurii egale.

A noastră-i toamna largă, policromă,
Împărăția frunzelor ușoare
Și crama cu răcoare și aromă.

Dar nu știu ce neliniște, ce boare,
Vestește că April, un crai sălbatic,
Va-mpresura, va sparge calmul atic.

La inceputul paginii

         

Vânt de martie

Trece un vânt peste lume,
Și nu m-a uitat.
Credeam în poame rotunde și coapte,
În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpăcat.

Cutremur și viață, cutremur,
Vântul lui martie bate,
Cred în puterea gândului nostru,
Și-n începutul din toate.

Strigă un vânt puternic prin lume:
Credeți în forța brațelor voastre!
Ascult și privesc printre crengile goale
Spațiile-adânci și vaste.

La inceputul paginii

         

Primăvara-n crâng

Cu frunze negre, cu flori de soc,
Mă ține primăvara-n loc,
În crângul mic pe care-l știi
Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă și de lut
Mi s-a făcut dor neștiut,
Obrazul la pământ l-am pus
Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,
Pământului, sub fața mea,
Îndepărtate țări și ape
Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,
Să prind o pulbere de cânt,
Dar firul mic, ca de vioară,
Un cântec larg mi-l împresoară.

De sub culcate ierburi, iată,
Dă zvon țărâna zbuciumată,
Tovarăși mulți, în marșuri grele,
Din țări cu scrâșnet de zăbrele.

...............................................

Cu fața-n iarbă, la pământ,
Mă ține crângul fremătând,
Nu crângul mic, pe care-l știi
Unde-așteptam demult să-mi vii,

Ci crângul tot unde ne-ncape
Și dor, și pasăre, și ape,
Nu primăvara ta și-a mea,
Mai firavă ca lacrima,

Ci cântul larg ce ne-nfășoară
Plapânda strună de vioară,
Ci hora soarelui și-a lunii
Cu toată primăvara lumii.

La inceputul paginii