În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme:
Clipește-abia din cînd în cînd
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecînd
Prin colțuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Și torc în rînd cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculti povestea ei
Și stai îngîndurată.
Și firul tău se rupe des,
Căci gînduri te frămîntă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cînd fusul se desfiră...
Te uiți la el și nu-l rădici,
Și fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești !
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești
"Ce vezi ?" întreab-o fată.
"Nimic... Mi s-a părut așa!"
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorba-a ta
E plîns de-ngropăciune.
Într-un tîrziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curînd,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai știu și eu la ce gîndeam
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el !... Să-l vad venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!"
Afară-i vînt și e-nnorat,
Și noaptea e tîrzie;
Copilele ți s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plingind;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tirziu cu mine-n gînd
Ca să visezi de mine!
|
