Lui Eminescu
(de Veronica Porumbacu)
Noi răsuflăm adesea și nici nu luăm în seamă
că fiece răsuflet îți e dator c-o vamă,
și ți-e dator cu visul, urcușul unei trepte
sfărâmitoare-a crudei orânduieli nedrepte.
Noi viețuim sub cerul ca niciodată-albastru,
datori cu o legendă legată de un astru.
Alt foșnet are codrul de-argint și de aramă.
În fiecare toamnă, suntem datori c-o vamă.
De-nmlădiem vorbirea, prin tine azi femeie,
orice sărut de flăcări dă vamă o scânteie.
Din volumul « Întreg și parte », apărut în 1959
(de Veronica Porumbacu)
Noi răsuflăm adesea și nici nu luăm în seamă
că fiece răsuflet îți e dator c-o vamă,
și ți-e dator cu visul, urcușul unei trepte
sfărâmitoare-a crudei orânduieli nedrepte.
Noi viețuim sub cerul ca niciodată-albastru,
datori cu o legendă legată de un astru.
Alt foșnet are codrul de-argint și de aramă.
În fiecare toamnă, suntem datori c-o vamă.
De-nmlădiem vorbirea, prin tine azi femeie,
orice sărut de flăcări dă vamă o scânteie.
Din volumul « Întreg și parte », apărut în 1959