Te-ai purtat pe tine
în întâmpinarea infinitului
mai departe decât oricine.
Ca într-un codru
ai pășit fără frică și prihană,
până acolo unde au început să se audă
centaurii cruzi ai cunoașterii,
urlând după hrană.
Ajuns în aceste adâncuri ale mirării -
n-ai uitat niciodată drumul înapoi
al țării.
Versul tău curge prin mulțime,
cu fiecare om, cu fiecare an,
la o și mai întinsă adâncime
ca un ocean.
Din volumul „Columne”, 1965
|