...Tot aurul luminii îți cade-n păr, pe față...
Apari biruitoare, ca-ntâia dimineață –
O, vis al vieții mele, ce-o clipă mi-ai zâmbit,
Mergi pururi în lumină, etern sărbătorit!...
Și, dacă eu mă-ntunec, uitat, necunoscut,
Amara deznădejde de a te fi pierdut
Mi-o va-mblânzi credința că te voi ști mai bine –
Mai sus, mai fericită decât ai fi cu mine...
Acela ce se leagă tovarăș umbrei tale
Frumos ca un Adonis ți-a răsărit în cale.
Aceleași sfinte doruri pe amândoi vă-mbie,
În ochii tăi mari, limpezi, râd zori de bucurie –
Și eu mă uit pe mine, și-n gândul meu aș vrea
Să cresc norocul vostru cu fericirea mea;
Și nici un semn iubirea-mi trecutului nu cere –
Doar inima, nebuna, se sfâșie-n tăcere...
Plecat spre tine, robul, cu inima vrăjită,
Îți spune vorbe pline de taină și ispită;
Iar tu zâmbești, ca-n visuri, ș-aprinsă de noroc
Pecetluiești iubirea-ți cu gura ta de foc...
...Nu te uita că ochiu-mi se-aprinde peste fire,
Că sufletu-mi se rupe de-atâta fericire –
Nu te uita: sărută-l, săruta-l înainte –
Simțire-aș gura morții pe fruntea mea fierbinte!...
Sămănătorul, III, nr 6, 8 februarie 1904
|
