La lună - Duiliu Zamfirescu

E noaptea caldă. Stelele uşoare
Clipesc din gene, line, depărtate.
Pe iazul morii apa nu mai bate;
Pe dealuri focul cel din urmă moare.

Privind pe ceruri căile stelate,
Adorm în lumea lor fermecătoare.
În somn răsare luna gânditoare
Şi umple bolta de singurătate.

O simt cum trece, clară, tot mai clară,
Pe-nchipuitul arc al hemisferei;
O simt, dar nu o pot privi-n afară.

Această nouă formă a durerii
Tu o cunoşti... Revino mâne sară,
Icoana castă a nemângâierii!

1894


  

    
Tweet

    
Share