Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Jorge Luis Borges

(1899 - 1986)

Gunnar Thorgilsson
Things that might have been
Tabloul promis
Odă scrisă în 1966


         

Gunnar Thorgilsson

Memoria timpului
E plină de spade și corăbii,
De pulberea imperiilor
Și de foșnetul hexametrilor.
De uriașii cai de război,
De strigăte și de Shakespeare.
Eu vreau să-mi amintesc sărutul acela
pe care mi l-ai dat, cândva, în Islanda.

La inceputul paginii

         

Things that might have been

Mă gândesc la lucrurile care ar fi putut să fie și nu au fost.
La tratatul de mitologie saxonă pe care Beda nu l-a scris.
La opera de neînchipuit pe care Dante ar fi întrezărit-o,
Corectându-și ultimul vers din Divina Comedie.
La istoria fără seară a Crucii Sudului și la seara cucutei.
La istoria fără chipul Elenei.
La omul fără ochii ce ne-au fost dați de lună.
La cele trei zile din Getysburg și la Victoria Sudului.
La dragostea pe care n-am împărtășit-o,
La nesfârșitul imperiu pe care wikingii n-au vrut să-l fondeze.
La pământul fără roată sau fără trandafiri.
La opinia lui John Donne despre Shakespeare.
La celălalt corn al Unicornului.
La pasărea fantastică din Irlanda ce se află în
același timp în două locuri.
La copilul pe care nu l-am avut.

La inceputul paginii

         

Tabloul promis

Un pictor mi-a promis un tablou.
Acum, în New England, aflu că a murit. Simt
ca și în alte dăți, tristețea de-a înțelege că suntem
ca un vis. M-am gândit la om și la tabloul pierdut.
(Numai zeii pot să promită pentru că sunt nemuritori.) 
M-am gândit la locul ales pe care pânza nu-l va ocupa.
M-am gândit după aceea : dacă s-ar afla aici, 
cu timpul va fi un lucru în plus ; 
acum e limitat, nesfârșit, capabil 
de orice formă și culoare, fără să depindă de nici una. 
Într-un anume fel, el există. Va trăi și va crește 
ca un cântec și va rămâne cu mine până la sfârșit.
Îți mulțumesc, Jorge Larco. 
(Și oamenii pot să promită, pentru că în fiecare promisiune există ceva nemuritor.)

La inceputul paginii

         

Odă scrisă în 1966

Nimeni nu e patria. Nici măcar călărețul semeț,
cel care, sub zorii dintr-o piață pustie,
trece prin timp pe un cal de bronz,
nici ceilalți, cei care privesc din marmură,
nici cei care și-au risipit cenușa răzvrătită
pe întinsul Americii
sau au lăsat un vers, o victorie,
ori amintirea unei vieți cinstite,
în nedreapta scurgere a zilelor.
Nimeni nu e patria. Nici măcar simbolurile.

Nimeni nu e patria. Nici măcar timpul
copleșit de lupte, spade, exoduri,
și de lenta poluare a regiunilor
mărginite de răsărit și amurg,
de chipurile care îmbătrânesc
în oglinzile acoperite cu pânză,
și de răbdătoarele agonii anonime
care durează până în zori,
de păienjenișul ploii
peste grădinile cenușii.

Prieteni, patria este un eveniment veșnic,
precum veșnică este lumea. 
Nimeni nu e patria, dar noi toți 
trebuie să fim demni 
de jurământul străbun
pe care l-au depus acei cavaleri
angajandu-se sa fie
ceea ce nu știau că sunt: argentinieni.
Sa fie ceea ce erau prin insusi faptul
de a fi jurat in aceasta casa straveche.
Suntem justificarea acestor bărbați,
justificarea acestor morți;
datoria noastra este glorioasa raspundere
pe care aceste umbre
au lasat-o mostenire umbrelor noastre
si pe care trebuie s-o indeplinim,

Nimeni nu e patria, dar toți suntem patria.
Nestins rămana-n pieptul meu 
și în al vostru neobosit
focul acesta limpede si misterios.

La inceputul paginii