Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

John Newlove

(1938 - ...; biografie)

Un tânăr
Canada
Îți vorbesc
Ca un râu
Andy Shaw
Ale tale-s acestea
Tu
Mi-ai spus
La început de mai
Ciudatul bărbat cărunt
Vântul
Răzbunare
Fereastră-n noaptea neagră
Când ne vedem pe noi
Ca un canadian
Din propria-mi carne


         

Un tânăr

1
Îmi spui prea multe. Mi
s-a mai spus. Totuși sunt
încă tânăr, și mai visez încă
desăvârșita clipă ce-ar putea fi.

2
Atâte-nfățișări am avut în vise
atâtea erori am îndreptat, am făcut-o
să se întoarcă, să ofteze, și să mă-ntrebe
de ce-am așteptat atât, și se pregătea.

Neputând dormi s-a-ntors de-atâtea ori
punându-mi
degetul pe bărbie, drăgăstoasă,
batjocoritoare, spunându-mi: De ce-ai așteptat?

Și zău, de ce-am așteptat? N-aveam nici un motiv. Dar
am văzut trupurile moarte
plutind pe râu. Cât despre mine,
și eu voi fi servit astfel, intrând
în țara făgăduinței în clipa cea mai potrivită.

Locurile hotărârilor noastre
vor fi aflate
în spații pure, clipele cele mai nimerite
îndura-se-vor, poruncile s-or preaslăvi.

3
                          - O aducere aminte
Sau un vis doar; trecutul nu există.
Adevărul nu-i lucrul după care suntem judecați,
ci lucrul după care judecăm,
un instrument al măsurii. Și-i de ajuns.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Canada

Galbene desișuri cât vezi cu ochii,
turma celor fără strămoși se-nhaită în zloată
cu strămoși de-o jumătate de zi – 

la ce bun să scrii poezii
când oamenii mor de foame – și
ce pot face eu, decât s-arunc oasele puilor înfulecați
în drum spre China, cu bucăți de carne albă încă
pe ele, parcă se-ngrașă careva
de pe urma faptului că eu scriu?

Nu te prosti,
Adu-ți aminte ce-a spus (despre tine) un literat răsăritean,
care naște când și când el însuși câte-o poezie.
N-are minte. Chiar că n-are.
Hai s-o spunem pe șleau. Scorneală pur și simplu a 
13 din 15 producători de la Radioteleviziunea Canadiană. Tot
ce nu știu este ce-i de făcut cu ea. Te-ai așteptat
oare la vreo concluzie? Emisiunea-i încheiată. Mă
las păgubaș de onestitate de dragul încă unui păhărel.
Aș dori să semnalez că
sunteți plictisiți.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Îți vorbesc

Îți vorbesc (șoptind și arătându-ți cu
degetul tot ceea ce doresc să știu) dar nu-i pasă
nimănui. Cam de ce le-ar păsa?

Prisositorul soare nu urmărește nimic.
Își vede-n tihnă de drum și-mi pârjolește pielea.
Cui oare să-i vorbesc de nu
lăuntrului meu atotmistuitor? Cui oare să-i arăt
forma casei în care locuiesc,
ori creierul și piciorul, apăsările de
sub osoasa țeastă, perii de pe picioare
modelul scării de la ușa de intrare?

Dacă discut cu mine însumi și-aștept răspuns,
și-aștept să fiu crezut, mărturisindu-mi
demența-n dialogul acesta

înseamnă că-s nebun? Să pari nerod,
nerod să pari, să fii atât de nebun încât să spui,
să spui că lumea-n spasme, încifrată
este cum? și-aștept răspunsul.

Să fii nebun, nebun, să fii calm, să tot șezi
plin de-amar pe vechiu-ți scaun de lemn
și să străbați lumea-mpietrită
necruțător, cu doar sălbaticul regret
că nu ți-i dat a ști? Să-nnebunești după un răspuns
știind că răspuns nu există, în afara
ciudățeniilor și a ciudățeniilor?

Scaunul: din ce fel de lemn însorit
i-i făcută speteaza; forma piciorului,
iar nu a creierului. Și cui să-i vorbești:
și dacă-i mai nimerit să urli ori să murmuri.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Ca un râu

Iar după ce zburase-n apusul de soare al preeriei marele avion a coborât
la pământ de parcă ar fi fost mulțumit în oala aceea.
Năvălitorii curmară incursiunile. Câți cai mai au sunt mici acum,
folosiți în cursele fără șea la-ntrecerile provinciale de călătorie. În pala,
fierbinte a soarelui bețivii se cotonogesc pariind
la nimereală câte-un dolar, care-cum, pe indieni.
Până să fie alergați din sud caii de furat,
până ce muschetele și puștile să iscodească vestul,
până să vină contrabanda cu băuturi alcoolice și
fostul Dă-i mardeală, până să se vădească tuturora
că un om poate stăpâni o bucată de pământ
dacă e alb, el însuși, pe veci, singur, bandele au și șters putina,
pe timp de iarnă micile familii se urneau la drum pe jos.
Pentru noi toți, când cresc nămeții, locul e-un loc singuratec,
nu putem vedea de la o casă la alta,
dacă or fi cumva case de văzut. Înseși orașele par înțărcuite
și-nconjurate cu sârmă ghimpată ca fermele
și-nghesuite-n ele, biete lagăre de concentrare ale sufletului.
Câte semne trebuiesc știute, câte meandre ale șoselei reamintite,
spre a-i dovedi călătorului că încă-i pe pământul pe care crede că e,
iar nu în automobil, dintr-o cine știe ce eroare,
prin Mongolia exterioară, prin pampasurile argentiniene
ori că se-apropie de ruinele cumva ale vreunui ciudat oraș din Africa?

Pribegim. Asta ni-i calea. Oamenii de care nu ne leagă nimic,
s-au dus și ei, pe cărări bătute, în căutare de hrană.
Iar pe șosele, pe căile ferate, noi, în avioane, morți de curiozitate,
dând uitării de-ndată lucrurile pe care le învățăm insetați
de proprietăți și de odihnă, alergăm după ceva în care să credem odată.

Avionul o să se-nalțe și o să ne care în alt oraș, de unde
apusul de soare curge ca un râu în cerul ce se-ntunecă;
ne vom tot duce, până ce duși vom fi. Și pe-ntinsul preeriei
strigoii care o stăpânesc mai umblă încă pâlc, în familii,
după hrană și după ceea ce au fost știut cândva.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Andy Shaw

Trei generații (și pe toate le-a urât)
       cumpărat-au carne de la Andy Shaw,
salariatul lui Etter,
       șapte zile pe săptămână, timp de
treizeci de ani a lucrat
       scârbit de treaba pe care-o făcea
         și căutându-și o mai bună-ndeletnicire.

N-a fost căsătorit niciodată și da vina pe leafă,
       niciodată nu s-a-ndepărtat mai mult de douăzeci de mile de oraș;
și-n fiece an a venit ceva mai devreme le lucru,
       afurisind măcelăria care-l ținea legat de ea.

Când s-a prăpădit Charlie Etter, fiu-său întorsu-s-a acasă
       ca să ia el în primire prăvălia, așa că pe Andy l-a concediat.
Unii spun că bătrânul a plâns, a propus ca să lucreze
       pentru-o leafă mai mică – sau chiar pe gratis – 
       dacă i se-ngăduie să rămâie mai departe acolo.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Ale tale-s acestea

1
Deoarece doresc a-ți vedea chipul,
mă simt abătut.

2
Un cearșaf pe care tolănită stătut-ai, mă rog,
a fost de pe-atunci spălat.

3
Cântă zăpada
copacilor legănători.

Copiii 
se joacă de-a indienii
prin casă.

Fire de tutun galben
căzute pe dușumea.

4
Mult
nu mi-a mai rămas
de acum.

5
Ba totuși,
lustruite cuvinte...

Strălucitoare rămășițe
ale viitoarelor noastre visuri.

6
Aici mi-ai atins mâinile.
În colțul ăsta ne-am sărutat.

7
S-ar zice că am
darul de-a suferi.

8
Singur noaptea
(în frumoasa

pustia noastră casă 
de la țară

unde numai copacii par vii...).

9
Acestea-s lacrimile tale
pe care le freci de mine.

10
Vremea a trecut:
trebuie totuși să continuu.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Tu

Nu ești tu așa, ori
altminteri, nu așa
cum ar fi de dorit să fii.

Nimeni nu
poate avea,
poate lua numai

ceea ce se dă.
O astfel de frivolitate
într-atâta de vrednică de credință

pentru care te iubesc,
pentru care te urăsc,
mistuit de dragoste.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Mi-ai spus

Mi-ai spus adevărul de la-nceput
pe când jinduiam unul spre altul
Ochii tăi, ieri, se-ascundeau ca ai unui șarpe
în vreme ce stam culcați în pat. Nu s-a

întâmplat nimic. Ne-am spus
unul altuia:
Ce dorești? Te vreau
pe tine; m-ai învățat
că pot iubi mai mult decât un singur ins.

De la început mi-ai spus adevărul.
Nu te pot cuceri nici avea. Stai culcată în
pat la tine, în pat la mine, cu ochii ascunși,
urmărindu-mă, așteptând să fac o mișcare

ca și cum ai sta să întrebi: Ce
dorești? Mi-ești dragă; tu
m-ai învățat. Acum
voi fi din nou eu însumi. Nimic
nu te poate împiedica de-a fi ceea ce ești.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

La început de mai

La-nceput de mai carnea-mi strălucește
de parcă-ar fi binecuvântată.
Un sărut fugar pe gât
e-o adevărată pricină.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Ciudatul bărbat cărunt

Ciudatul bărbat cărunt văzut-a o fată
și s-a-ndrăgostit. O, era
frumoasă – cu păr castaniu

și ochi căprui ce făgăduiau
peste cât puteau ei duce. Bărbatu-a uitat
că nu-ntotdeauna mintea spune
ceea ce spun ochii. Dar o!

era frumoasă. Și-așa,
ciudatul bărbat cărunt s-a îndrăgostit
iar și a uitat că e pe lume.

Deloc nu i se părea ciudat că e ciudat
și că pe ea o amuză. Iar ea se
amuza. Îl lăsa ca să-i atingă
sânii și să-i mângâie părul
și-i povestea de iubirile ei celelalte,

drept care el resimțea o fermecătoare
deznădejde. O, era frumoasă!

Și apoi într-o bună zi el s-a trezit
iarăși la viață și s-a uitat la el cum
să dă-n spectacol și-a văzut că și ea
așijderea lui arată, însă nu
la fel de ciudată și nu tot așa de căruntă și că
se gândea la ea și la deznădejdea ei.

Atunci i-a trecut prin minte să plece
dar nu-și putea părăsi durerea
și nici ochii nici părul castaniu al femeii.

Ciudatul bărbat cărunt se simte uneori deprimat
și uneori simte nevoia
să bea. O, era frumoasă!

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Vântul

În această ultimă zi deznădăjduită
când fermecătorul diavol și eroul fără chip
se-mbrățișează, când vântul minților
noastre-i nebun, când carnea afânată ni-i
ca plastilina și plină de pofte,

hai să ne uităm unul la altul întregi 
și istoviți unul de celălalt, sucindu-ne și
răsucindu-ne ca să evadăm,
așa cum tot făcut-am în lunile din urmă – să
plecăm visând la ceea ce-am fi putut fi.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Răzbunare

S-a gândit la ciocan,
s-a ridicat ținându-și brațul
ca și cum i-ar fi și fost rupt.

A coborât iar
intrând în bucătărie
și și-a nălțat brațul în dreptul ochilor,
bucurându-se, simțindu-se chiar din acea clipă biruitor.

O să le pară rău de mine,
o să le pară rău de mine.

Apoi își lăsă brațul, scoase
din bufet un pahar ca toate paharele
și-l umplu cu apă rece de la robinet.

Și bău apa aceea și-și privi brațul
și se uită apoi îndelung la ciocan – 
și-l îmbătă bucuria și se întări.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Fereastră-n noaptea neagră

Fereastră-n noaptea neagră
ploaia se tot prelinge de-a lungul
geamului încețoșat

o frunză albită
atârnă afară
pe-o creangă moartă

moartă e luna
vântu-n copaci
pe moarte

în valea asta
în refugiul ăsta.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Când ne vedem pe noi

E prost filmul în care jucăm și zâmbim
când ne vedem pe noi. Rătăcim printre
platitudinile de care-am râs
și iarăși râdem când vedem
ce adevărate-s, deși în toate felurile
nu ni-i dat a fi; și mohorâtul ornic
se tot afundă.

        Ai spus că azi după-amiază
șoarecii ne-alergau prin pat
în vreme ce-l primeneai; nu-i decât
pe jumătate patul nostru – cealaltă jumătate
e a zburdalnicilor de șoareci care nu fac nimănui
atâta rău cât facem noi, tu și cu mine, când râdem.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Ca un canadian

Ce-i trebuie cuiva
din viață: imagini?

Nu-ncerca să mă scoți
din sărite. Sunt peste măsură
de mulțumit cu-o pensie de funcționar de stat
și cu-o legație de mâna a doua. Iac-așa.

La naiba cu preeriile
și cu copacii lor nebuni,

la naiba cu patrioții
și cu picioarele lor crăcănate.

Încep să mă simt sentimental
numai când sunt la mine acasă
în cocioba mea cu o chirie de șaizeci de dolari
pe lună
ori mă simt ca un canadian
doar când sărut fundul cuiva.

O, grea viață. Afurisiții ăștia de copaci
se tot fac că nu știu că-s și eu pe-aici. Nu-i ușor.
Dar mai lesne totuși decât să trăiești laolaltă cu Pieile-Roșii.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii

         

Din propria-mi carne

Cristale dure sunt cristale dure-nlăuntrul lor
în burțile și mâinile lor
se răsucesc atunci când îți vorbesc ochii li se strâng
de parcă arde-n ei soarele
și zâmbesc.

Își zâmbesc buzele
Trag iute-napoi din dinții pal smălțuiți durerea
strângând mușchii feței se-arată
în cutele de pe fețele lor
în sprâncene

Își doresc să se prefacă-n piatră se urăsc
pentru că au sentimente și te urăsc
pentru că ai sentimente nu-i drept cred ei
ca eu să fiu atent să nu jignesc
deoarece doresc să jignesc

În mintea mâinii mele-ncleștate cresc gheare
în palma propriei mele cărni întră ei
ar trebui pe-a ta să ți-o brăzdeze
pielea ta ar trebui sfâșiată
sângele tău s-ar cădea să curgă

Dure cristale am cristale dure în burtă
acolo unde-au fost unghii cresc gheare
călcâiele mele-s pietre rotunde să te macine
mușchii mei se-ncordează vreau să te omor
să te tai să văd sângele care curge

Sunt pe cale de-a mă preface statuie
aci în orbitoarea lumină a propriilor mei ochi morți
Sunt pe cale de-a mă preface-n statuie.

Traducere de Ion Caraion

La inceputul paginii