Jardin du Luxembourg - Ion Pillat
Plutea aromitoare suflarea primăverii
Prin frunzătura-naltă din vechiul Luxembourg;
Era în clipa-n care nu știi sub vraja serii
De vine aurora din nou, sau de-i amurg...
Zburară porumbeii din paltini. În surdină
Șoptea tânguitoare Fântâna Medicis. -
În cea mai minunată și clasică grădină
Ce-a înflorit vreodată sub cerul larg deschis,
Cînd zgomotul cetății, vuind prelung, ca marea
Ce-și urcă-n echinoxuri puternicul talaz,
Rostogolit departe pieri cu depărtarea,
Se strecură prin ramuri un liniștit obraz...
Ne-nvăluia Selene cu farmecul zăpedii.
De ce, pe când o lună de gheață ne privea,
Te-am revăzut ca-n clipa iernatică a străzii
Mai albă ca o nalbă prin fluturii de nea?
Și cum treceam alături de recile regine,
De ce simții în suflet al patimei kobold,
În ceasul îndoielnic cînd nu știi de revine
Iubirea ca o moarte, sau ca un viu imbold?...
Din volumul „Eternități de-o clipă”, 1912-1914
|
