Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT

Ion Păun-Pincio

(... - ...)

În urma despărțirei
Ție
Când trec...
Iubita mea
Spre vad
Noapte
Dies irae
Toamnă


         

În urma despărțirei

Mâhnit stă vestejitul crâng
Și chinuit de vânt suspină;
Sub streșini presure se satrâng
Și ciripesc încet – se-nchină...

Doi corbi din aripe grăbesc
Și vin să mâie-n sat pe noapte,
Iar cântecele lor trezesc
Singurătățile-nghețate.

Un brad se scutură, și curg
Iernatecele-i flori, puzderii –
Coboară gându-mi în amurg,
S-afundă-n lumile durerii...

*

Așa era când ea s-a dus!
Același vânt și frig afară –
Și soarele-i tot la apus,
Numai durerea-i mai amară...

Și, dus pe urma unui gând,
Un glas iubit parcă mă cheamă –
Și parcă văd cum fluturând
Se pierde-n zare o năframă...

Și nu știu cum – parcă mă sting,
Înmărmuresc în loc, departe...
Iar în târziu simțesc că plâng:
Au unde ești? În care parte?
La inceputul paginii

         

Ție

Uitarea stearpă m-a robit
Și nu-mi mai este dor,
Ca-n vremurile din trecut,
De zilele ce mor.

Și-n locul dragostei de-atunci
Și-a patimei nebune,
Pe vatra inimei simțesc
O pată de cărbune...

Iar când în cale-mi te-ntâlnesc,
În fața mea când vii,
Din ochii mei lacrimi de curg –
Curg lacrime pustii...
La inceputul paginii

         

Când trec...

Când trec pe drumul vechi și părăsit,
O pace tristă parcă mă-mpresoară...
Un vis uitat și-n vremuri irosit
Mă-nvăluie cu umbra lui ușoară...

Cum plâng poveștile de mai demult!
Și-i trist... că nu-mi mai vine să le-ascult,
Ți-i milă-n preajma unui zâmbet stîns,
În care-o viață-ntregă s-a resfrâns...
La inceputul paginii

         

Iubita mea

Ce dulce e scânteia ce mi-ai aprins în piept!
Cum inima-mi tresare spre tine când mă-drept!
Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări,
Tu mă abați din calea pustiilor cărări...
De-o rază de la tine mă simt iar mângâiat
Și umbrele durerei slăbesc, se stîng treptat.

A jale-mi cată ochii pe tristele câmpii,
Aștept mereu, iubito, din neguri ca să-mi vii,
Să rătăcim alături... Din lumea lor să ies
Înduioșat în suflet, că tu m-ai înțeles...
Iar farmecul iubirei la plânsetul de vânt
Părea-va o poveste ce frunzele o cânt...

Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări,
Tu mă abați din calea pustiilor cărări...
Duios gândind la tine, rămân pierdut în loc,
Înmărmurind la gândul nespusului noroc...
Și geana-mi rourează o lacrimă de dor:
Un sol, o întrupare a sfântului amor!
La inceputul paginii

         

Spre vad

Prin apele durerei ufletul ți-l porți
Și plângi ca un copil, dorind să ieși la vad:
Înduioșare ceri și milă de la morți
Și uiți că-s adâncimi ce vecinic nu mai scad...

Văzând c-o lacrimă n-ai smuls de nicăieri,
De propriul tău plâns te îndoiești... și prinzi
În tain-a te jeli de vechile dureri
Și negrei morți, cu vremea, sufletul ți-l vinzi...
La inceputul paginii

         

Noapte

Se lasă pâcla sură pe nesimțite-n jos
Și-n limpede albastru blând luna se ivește;
Iar nemișcata pânză de apă-ncet albește,
Se pare-un zori de ziuă blajin și somnoros,

Și se desface-n tihnă pustie și adâncă
Singurătatea albă a-ntinsului neant!
Doar tremurul de trestii pe țărmul celalant
O turbură o clipă, sunând din stâncă-n stâncă...

Apoi, se stânge totul în albul somnoros,
Se țese parcă moartea din liniștea pustie –
Și-i noapte, o dulce noapte de toamnă ce te-mbie
În golul veciniciei să te cobori voios...
La inceputul paginii

         

Dies irae

(După Leconte de Lisle)

Mă soarbe pâcla sură pe nesimțite-n jos!
Adâncul tău tot sufletu-mi să-nece...
Cu roua voastră, codri, setea-mi stingeți –
O, pașnic cer, strecoară-ți raza rece...

Să uit de mângâierile deșarte,
Ce sufletu-mi însângerat mi-l scurmă;
O, vânt, neatins de zgomotele vorbei,
Spre neștiute lumi, departe, du-mă.

Iar tu, pustiu imens, de tremuri numai
De șoapt-acelorași dorinți eterne,
Atunci, învinsele-ți aripi, o, suflet,
Spre pradă golului adânc le-așterne.

Iar Moartea, irosind cenușa vieței,
În noaptea-i pașnică mă ție-ascuns,
Tihnit să sorb mereu în scursul vremei,
Repaosul ce viața mi l-a smuls...
La inceputul paginii

         

Toamnă

Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă...
Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort,
Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi:
Singurătăți deșerte și eu în suflet port.

Din streșinile ude se scurg greoaie picuri:
Să-ntârzie sfârșitu-i, îi plâng la căpătâi...
Iar din frunziș pornește lin freamăt de aramă,
Ca glasul stâns de clopot și irosit pe văi.
La inceputul paginii





scari interioare lemn usi de exterior din termopan preturi termopan optimizare web cadouri paste