Dulci, ochișorii, mâine și-i va deschide-abia;
În somn, mi-a prins un deget, umplând mânuța sa;
Iar eu, citesc, cu grijă ca nimeni s-o deștepte.
Gazeta ce mă-njură dând sfaturi înțelepte:
La Charenton să-i ducă pe cei ce m-ar citi!
Pe rug să fie arsă, orișice carte-aș scri!
Un ziar invită lumea, cu lacrimi pe pleoape,
Pe străzi să-mi dea cu pietre, de mine ca să scape,
Căci scriu un talmeș-balmeș lugubru, veninos,
În care dracii-n umbră-și țes rânjetul scârbos;
În altul mă botează: Apostolul Ghehenii;
Sunt Anticrist, Satană, și plin de-afurisenii;
Să mă-ntâlnească-n codru, niciunul nu ar vrea;
Un ins îmi dă cucută; un altu-mi zice: Bea!
Am omorât ostateci; am dat jos Luvrul poate;
Făgăduiesc mulțimii noi împărțeli netoate;
Parisu-n flăcări, fruntea-mi roșește, de borfaș;
Sunt cel care ațâță, dând foc; sunt ucigaș;
Dar aș fi fost, desigur, mult mai putin sinistru,
Dacă-mpăratul poate ar fi făcut ministru
Pe-otrăvitorul public ce sunt și asasin!
Așa i-aud cum țipă în jurul meu, hain,
Și numele mi-l strigă și-l scuipă, plini de ură;
Copilul doarme însă și-n visul care-l fură,
Bunicule, îmi zice: fii bun și iertător!
Și cu mânuța-i, mâna mi-o strânge, binișor!
În românește de Lazăr Iliescu
Din volumul „Arta de a fi bunic”, 1877
|
