Eu nu-ți cunosc a glasului dulceață,
Ci chipul numai, blând, ți l-am zărit;
Lumina ta m-a străbătut semeață,
Și frumusețea ta m-a cotropit.
În valul tău mi-ai prins întreaga viață;
Tot ce trăia în mine s-a topit
Și s-a pierdut în unda ta măreață;
E-al dragostei etern, ceresc sfârșit!
Nădejdi și îndoiala mea deșartă
Așteaptă un cuvânt al mântuirii
Talazele ce inima nu-mi iartă
Spre ce limanuri sufletul mi-l poartă?
Spre paradisul dulce-al împlinirii?
Spre țărmul trist, pustiu, al despărțirii?
În românește de Lazăr Iliescu
|
