Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecata spaimă
A morții, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta ceata femeilor nevoiașe;
În fiecare coș
Cădeau măruntaie și putredă carne:
Blestemată hrană!
Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziș de aur al ulmilor,
un drapel trențuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândește un bărbat.
O, voi timpuri de metal
Îngropate acolo, în roșul amurgului!
Din pridvorul întunecat
Păși făptura de aur
A adolescentei
Nimbată de plaide lune,
Întomnată reședință princiară,
Brazi negri
În furtuna nopții
Despicară fortăreața abruptă.
O, inima,
Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.
|
