A-nceput de ieri să cadă
Cîte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Și pe rîu e numai fum,
Vîntu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii
De pe coastă vin țipînd,
Și se-nping și sar rîzînd;
Prin zăpadă fac mătănii
Vrînd-nevrînd.
Gură fac ca roata morii:
Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gîlcevesc
Vrăbii gureșe, cînd norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierește puși:
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scîncesc și plîng grămadă
Pe la uși.
Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui:
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturînd pămîntul
Și-o tîrăște-abea-abea;
Cinci ca el încap în ea;
Să mai bată, soro, vîntul
Dac-o vrea!
El e sol, precum se vede,
Mă-sa ia trimis în sat,
Vezi, de-aceea-i încruntat,
Și s-avîntă, și se crede
Că-i bărbat:
Cade-n brînci și se ridică
Dînd pe ceafă puțintel
Toată lîna unui miel:
O căciula mai voinică
Decît el.
Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ții!
Colo, zgomotoasa glotă
De copii!
El degrabă-n jur chitește
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceața năvălește
Pe-nrecut.
"Uită-i, mă, căciula, frate,
Mare cît o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dînsa șapte sate
Adăpost!"
Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creștin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei,
Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.
S-oțerește rău bătrîna
Pentru micul Barbă-Cot.
-"Ați înebunit de tot-
Puiul mamii, dă-mi tu mîna
Să te scot!"
Cică vrei să stingi cu paie
Focul cînd e-n clai cu fîn,
Și-apoi zici că ești român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpîn.
Ca pe-o bufniț-o-nconjoară
Și-o petrec cu chiu, cu vai,
Și se țin de dînsa scai.
Plină-i strîmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-și păzească drumul lor!
Rîd și sar într-un picior,
Se-nvîrtesc și țipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba și-a uitat învățul;
Bate,-njură, dă din mîni;
-"Dracilor, sunteți păgîni?
Maica mea! Să stai cu bățul,
Ca la cîni!"
Și cu bățul se-nvîrtește
Ca să-și facă-n jur ocol:
Dar abia e locul gol,
Și mulțimea năvălește
Iarăși stol.
Ba se răscolesc și cînii
De prin curți, și sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirați bărbății
Din bordei.
-"Ce-i pe drum atîta gură?"
-"Nu-i nimic. Copii strengari."
-"Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari"
(1896 Fire de tort)
|
