Iarna pe uliță
(de George Coșbuc) A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum, Vîntu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd, Și se-nping și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. Gură fac ca roata morii: Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierește puși: Cei mai mici, de foame-aduși, Se scîncesc și plîng grămadă Pe la uși. Colo-n colț acum răsare Un copil, al nu știu cui: Largi de-un cot sunt pașii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abea-abea; Cinci ca el încap în ea; Să mai bată, soro, vîntul Dac-o vrea! El e sol, precum se vede, Mă-sa ia trimis în sat, Vezi, de-aceea-i încruntat, Și s-avîntă, și se crede Că-i bărbat: Cade-n brînci și se ridică Dînd pe ceafă puțintel Toată lîna unui miel: O căciula mai voinică Decît el. Și tot vine, tot înoată, Dar deodată cu ochi vii, Stă pe loc - să mi te ții! Colo, zgomotoasa glotă De copii! El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată ceața năvălește Pe-nrecut. "Uită-i, mă, căciula, frate, Mare cît o zi de post Aoleu, ce urs mi-a fost! Au sub dînsa șapte sate Adăpost!" Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin Uite-i, fără pic de vin S-au jurat să-mbete-n cale Pe creștin! Vine-o babă-ncet pe stradă În cojocul rupt al ei Și încins cu sfori de tei, Stă pe loc acum să vadă Și ea ce-i. S-oțerește rău bătrîna Pentru micul Barbă-Cot. -"Ați înebunit de tot- Puiul mamii, dă-mi tu mîna Să te scot!" Cică vrei să stingi cu paie Focul cînd e-n clai cu fîn, Și-apoi zici că ești român! Biata bab-a-ntrat în laie La stăpîn. Ca pe-o bufniț-o-nconjoară Și-o petrec cu chiu, cu vai, Și se țin de dînsa scai. Plină-i strîmta ulicioară De alai. Nu e chip să-i faci cu buna Să-și păzească drumul lor! Rîd și sar într-un picior, Se-nvîrtesc și țipă-ntruna Mai cu zor. Baba și-a uitat învățul; Bate,-njură, dă din mîni; -"Dracilor, sunteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul, Ca la cîni!" Și cu bățul se-nvîrtește Ca să-și facă-n jur ocol: Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. Ba se răscolesc și cînii De prin curți, și sar la ei. Pe la garduri ies femei, Se urnesc mirați bărbății Din bordei. -"Ce-i pe drum atîta gură?" -"Nu-i nimic. Copii strengari." -"Ei, auzi! Vedea-i-aș mari, Parcă trece-adunătură De tătari" (1896 Fire de tort) |
Pieter Bruegel the Elder [Public domain]
|