Histria
(de Margareta Sterian)
Veștile veneau dinspre mare
Sau dinspre arsele ogoare, peste colinele
Care-n vremi neștiute, lanț de falnice crește erau ...
Orgolios vuia vântul la porțile cetății,
Ciudat se-nvălătuceau norii deasupra-i,
Voci nevăzute se tanguiau :
Și-aici iubirea, cruzimea și moartea,
Și aici, nemăsurate ambiții au chemat prăbușirea,
Până când uitarea, ca o navă ce nu mai cunoaște țărmul,
Cu stinse lumini lunecat-a departe în larg ...
Care grele au incizat acest pământ stâncos,
Trainice arcade prinse-n trandafiriu mortar milenar
Cheamă spre o casă al cărei falnic portal au fost
- Hruba acum unde buruienile s-au înstăpânit,
Dar silexul albastru de-atunci tot mai suspină sub pași ...
Prin șanțul acesta se scurgea sângele sacrificiului,
Dar înspre mare înfloreau grădini ce-absorbeau șoaptele amanților,
Erau harfelor ecou ...
Ciupuri de-argilă cu pântec enorm așteaptă avide ofranda ce nimeni nu le mai dă ...
În muzeu, borne de marmură, și-ngălbenite coloane susură amintiri ...
Crinul scitic, mai sever decât crinul galic, înflorește povestea scrisă cu semne drepte și pure,
Un taur cu-orbitele goale și plete în lungi șuvițe
E puntea firească spre-al Moldovei, de peste veac, zimbru ...
Tu însuți, aicea, plămadă te afli de aspre și nobile seminții.
(de Margareta Sterian)
Veștile veneau dinspre mare
Sau dinspre arsele ogoare, peste colinele
Care-n vremi neștiute, lanț de falnice crește erau ...
Orgolios vuia vântul la porțile cetății,
Ciudat se-nvălătuceau norii deasupra-i,
Voci nevăzute se tanguiau :
Și-aici iubirea, cruzimea și moartea,
Și aici, nemăsurate ambiții au chemat prăbușirea,
Până când uitarea, ca o navă ce nu mai cunoaște țărmul,
Cu stinse lumini lunecat-a departe în larg ...
Care grele au incizat acest pământ stâncos,
Trainice arcade prinse-n trandafiriu mortar milenar
Cheamă spre o casă al cărei falnic portal au fost
- Hruba acum unde buruienile s-au înstăpânit,
Dar silexul albastru de-atunci tot mai suspină sub pași ...
Prin șanțul acesta se scurgea sângele sacrificiului,
Dar înspre mare înfloreau grădini ce-absorbeau șoaptele amanților,
Erau harfelor ecou ...
Ciupuri de-argilă cu pântec enorm așteaptă avide ofranda ce nimeni nu le mai dă ...
În muzeu, borne de marmură, și-ngălbenite coloane susură amintiri ...
Crinul scitic, mai sever decât crinul galic, înflorește povestea scrisă cu semne drepte și pure,
Un taur cu-orbitele goale și plete în lungi șuvițe
E puntea firească spre-al Moldovei, de peste veac, zimbru ...
Tu însuți, aicea, plămadă te afli de aspre și nobile seminții.